Jurnalul.ro Ştiri Externe Referendumul britanic contaminează Europa

Referendumul britanic contaminează Europa

de Şerban Mihăilă    |   

Inspirați de modelul Marii Britanii, aproape jumătate dintre cetățenii cu drept de vot din opt state ale Uniunii Europene doresc organizarea unui referendum, prin care țările lor să hotărască rămânerea sau ieșirea din UE. Aceasta este concluzia unui sondaj publicat de agenția Reuters, care demonstrează că, indiferent de rezultatul votului britanic, din luna iunie, viitorul Uniunii Europene este incert.

Dintre cele peste 6.000 de persoane chestionate în Belgia, Franța, Germania, Italia, Polonia, Spania, Suedia și Ungaria, 45% s-au pronunțat pentru organizarea unui asemenea referendum, iar o treime au declarat că, dacă li s-ar oferi ocazia să participe la un vot de acest fel, s-ar pronunța pentru ieșirea din UE. Procentele opțiunilor pentru ieșirea din blocul comunitar variază de la o țară la alta: cele mai mari se înregistrează în Italia și Franța – 48%, respectiv, 41% - , iar cele mai mici în Polonia și Spania, cu 22, respectiv, 26 la sută. “Italienii, în mod special, speră să aibă șansa de a decide prin vot viitorul lor în UE. Acest lucru înseamnă că, în pofida unui eventual vot al britanicilor care nu ar schimba statu-quoul, problemele UE nu se vor termina în luna iunie”, afirmă Bobby Duffy, directorul institutului Ipsos MORI, care a realizat sondajul. De altfel, în Italia, partidul Mișcarea Cinci Stele, care are ca principal obiectiv ieșirea țării din zona euro, înregistrează o popularitate crescândă, la fel ca în cazul Frontului Național de extremă dreaptă din Franța, condus de Marine Le Pen. Sondajul a mai relevat că 49% dintre persoanele chestionate sunt de părere că britanicii vor vota pentru Brexit (ieșirea din UE). În rândul britanicilor, doar 35 de procente cred într-un asemenea rezultat. De asemenea, în secțiunea studiului care include și Marea Britanie, alături de cele opt state deja menționate, 51 la sută dintre intervievați consideră că un eventual Brexit va afecta, în ansamblu, economia Uniunii Europene, și doar 36% cred că părăsirea blocului comunitar va avea un impact negativ asupra economiei britanice.  Nu în ultimul rând, 48 de procente dintre participanții la sondaj susțin că o eventuală ieșire a Marii Britanii din UE ar putea determina și alte state să întreprindă demersuri similare.

Brexit și Al Treilea Război Mondial

Premierul britanic, David Cameron, a avertizat, ieri, că un eventual Brexit ar putea declanșa Al Treilea Război Mondial și a cerut menținerea Marii Britanii în UE, pentru a opri izbucnirea unui conflict militar de proporții. Cameron a menționat “noua atitudine beligerantă a Rusiei”, Statul Islamic și criza refugiaților drept principalele amenințări la adresa stabilității mondiale. ''UE a contribuit la reconcilierea țărilor care s-au confruntat timp de decenii'', a spus Cameron. ''Este în interesul național al Regatului Unit să mențină un obiectiv comun în Europa pentru a evita viitoare conflicte între țările europene. Pentru aceasta (...) Regatul Unit trebuie să rămână membru al UE”, a adăugat el.

 

''Mai devreme sau mai târziu, regretăm de fiecare dată când întoarcem spatele Europei. Fie influențăm Europa, fie aceasta ne influențează. Și, dacă lucrurile nu merg bine în Europa, să nu avem pretenția că putem fi la adăpost de consecințe'' – David Cameron

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri