El va depune jurământul în limba engleză și va promite să apere religia anglicană, să protejeze Biserica Angliei. Dar, pentru prima dată, reprezentanţi ai religiilor mozaică, hinduistă, sikh, islamică şi budistă vor juca un rol activ în cadrul ceremoniei. Odată Charles încoronat, ei îl vor saluta și îi vor spune: „În calitate de vecini în credinţă, recunoaştem valoarea serviciului public”, potrivit unor elemente dezvăluite de serviciile arhiepiscopului de Canterbury, care va prezida ceremonia. „Suntem uniţi cu persoane de toate credinţele şi cultele în mulţumire şi în serviciul vostru pentru binele comun”, vor zice ei din nou. Membri ai Camerei Lorzilor proveniţi din rândul minorităţilor religioase vor purta articole fără semnificaţie creştină, cum ar fi brăţări de aur şi roba regală. Iar Rishi Sunak, primul premier hindus al Regatului Unit, va citi un fragment din Biblie, notează Agerpres.
Problema este însă că prestigiul de care se bucură Regatului Unit și faptul că limba engleză continuă să fie utilizată în comunicare și după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu sunt date de multiculturalism și corectitudinea politică, ci-s legate de supremația educației britanice, lucru de care se pare că era foarte mândru tatăl lui Charles, prințul consort Philip.
Am mai oferit exemplul scriitorului și profesorul Saul Bellow - laureat Nobel pentru Literatură -, care împreună cu colegul său Allan Bloom, de la Universitatea din Chicago, au fost preocupați de o abordare multidisciplinară a educației pentru elita talentată, privind critic multiculturalismul. Bellow dorea să preîntâmpine o criză a spiritului anglo-american și Bloom chiar a scris o carte în acest sens, la sugestia sa.
Conservatorismul cultural a făcut Regatul Unit mare, ar sugera Bellow. Acesta permite instituțiilor de învățământ superior din Marea Britanie și Statele Unite să fie cele mai căutate și respectate de pe mapamond, să fie frecventate de copiii rivalilor politici, ce nu vor ezita să se condamne la moarte imediat ce vor succeda la putere în țările lor, dar asta după ce, în prealabil, vor fi fost colegi de bancă.
Cu această ocazie, cred că merită adus din nou în discuție British Museum, înființat în 1753, unde sunt puse la păstrare, în colecții, peste 140 de mumii și sarcofage egiptene, precum cel al faraonului Nubkheperre Intef, statuia lui Ramses, piatra de la Rosetta - utilizată de Champollion pentru descifrarea hieroglifelor, friza de la Partenon sau artefactele de la Mausoleul din Halicarnas. Ia gândiți-vă ce s-ar fi putut întâmpla cu taurii înaripați cu barbă din palatul lui Sargon dacă nu ar fi fost în Marea Britanie? Dar cu zeul Ninurta din Nimrud, tăblițele cu scriere cuneiformă ori cu Stindardul Ur-ului?
Iată la ce folosește Regatul Unit. E un loc stabil, unde reperele culturale sunt ferite de barbarie. Sigur că acestea au fost adesea revendicate de popoarele lor, ca parte a istoriei. Însă exact atunci când părea că ar trebui restituite, mai apărea câte un episod conflictual ce arăta că educativ și cultural locuitorii regiunilor nu se ridică la nivelul înaintașilor, care au populat acele spații cu 3.000 - 8.000 de ani înainte de Hristos. Și nu doar colecțiile de artă găsesc siguranță și stabilitate în Regat, ci și rezervele de aur, liderii religioși și politici, oamenii de afaceri, care au investit atât de mult în imobile, încât i-au constrâns pe londonezii autentici să se mute la țară!
Ca să rezum, Marea Britanie este (încă!) un loc antifragil, deoarece câștigă de pe urma șocurilor produse în restul lumii. Crizele, paradoxal, fac ca respectivul spațiu să devină mai sigur. Nassim Nicholas Taleb a dezvoltat acest concept de antifragilitate și a dat exemplul Elveției. Dar eu cred că Regatul Unit, unde inamicii vor să-și ia gâtul în statele lor, dar se salută pe străzile londoneze, constituie un exemplu la fel de bun. Exact acest lucru ar trebui să aibă grijă să nu-l strice Charles al III-lea pentru a evita disoluția monarhiei și din acest motiv e nevoie de educație și cultivarea elitelor.
Amintesc că în mai 1910, nouă monarhi s-au adunat la Londra pentru înmormântarea regelui Edward al VII-lea. Ei s-au lăsat fotografiați împreună în singura imagine în care apare un număr atât de mare de suverani strânși laolaltă. Regele Haakon al VII-lea al Norvegiei, țarul Ferdinand al bulgarilor, regele Manuel al II-lea al Portugaliei și Algarve, alături de kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei și rege al Prusiei, de regele George I al elenilor și regele Albert I al belgienilor, de Alfonso al XIII-lea al Spaniei, George al V-lea al Regatului Unit și de Frederic al VIII-lea al Danemarcei.
Ar mai fi putut participa la ședința foto Victor Emmanuel al III-lea suveranul de Savoia al Italiei, regele Carol I de Hohenzollern al României, Gustaf al V-lea al Suediei, Petru I al Serbiei, Frederick Augustus al III-lea al Saxoniei, Wilhelm al II-lea de Württemberg, împăratul Franz Iosef I al Austriei și rege al Ungarie, Croației și Boemiei, țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, regina Wilhelmina a Țărilor de Jos, marele duce Wilhelm al IV-lea al Luxemburgului, prințul regent Luitpold al Bavariei, prințul Nikola I al Muntenegrului, prințul Albert I de Monaco sau prințul Johann al II-lea de Liechtenstein.
Doar cinci dintre cele nouă monarhii reprezentate în fotografie mai există astăzi. În total mai sunt în Europa ca forme nerepublicane de organizare statală șapte regate (Marea Britanie, Spania, Suedia, Danemarca, Norvegia, Olanda, Belgia), un ducat (Luxemburg), trei principate (Monaco, Liechtenstein, Andorra) și Statul Cetății Vaticanului. Acestea erau şi mai puţine, dar, după victoria asupra republicanilor, Franco a impus restaurarea instituţiei monarhice în Spania.