Regele Mihai I a fost înmormântat sâmbătă seară în Noua Catedrală din Curtea de Argeş.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost scos, sâmbătă seară, din Catedrala Arhiepiscopală Curtea de Argeş, unde a fost oficiată o slujbă religioasă în prezenţa membrilor Familiei Regale a României.
Slujba a fost oficiată de un sobor format din înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
După încheierea slujbei, sicriul a fost purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, unde a avut loc ceremonia de îngropare.
În timpul ceremoniei, au fost trase salve de tun. Totodată, au fost intonate Imnul naţional al României şi imnul regal.
Regele Mihai a fost înmormântat în noua catedrală de la Curtea de Argeş lângă Regina Ana
UPDATE 19.20 - Trupul Regelui Mihai a ajuns în Mănăstirea Curtea de Argeș. Are loc slujba de înhumare.
UPDATE 19.08 - Cortegiul funerar a ajuns la Mănăstirea Curtea de Argeș. Majestatea Sa Regele Mihai ajunge alături de Majestatea Sa Regina Ana. Se aude corul și ruga de întâmpinare.
UPDATE 18.40 - Cortegiul funerar a pornit spre Mănăstirea Curtea de Argeș. Oamenii care s-au adunat în fața gării scandează „Regele Mihai” și aplaudă. De-a lungul traseului, dar şi în zona Mănăstirii Curtea de Argeş, se află mii de oameni veniţi să-i aducă un ultim omagiu Regelui Mihai.
UPDATE 18.31 - Sicriul Majestății Sale a fost scos din vagonul mortuar și a fost predat militarilor din Regimentul 30 Gardă. Oamenii care s-au adunat în fața gării scandează „Regele Mihai” și aplaudă.
UPDATE 18.26 - Trenul Regal a ajuns în gara din Curtea de Argeș. A fost ultima călătorie a Regelui Mihai, în țara pe care a iubit-o.
UPDATE 17.26 - Trenul Regal care transportă trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a trecut prin gara din Pitești. Mii de oameni s-au strâns în gară, pentru a-i aduce un ultim omagiu Majestății Sale. Oamenii au aplaudat şi au scandat numele Regelui. În tot timpul cât a trecut prin gara Piteşti, sirena trenului a sunat continuu.
Membrii Familiei Regale, aflaţi în tren la căpătâiul Regelui, au salutat mulţimea adunată pe peron.
UPDATE 15.10 - Ultimul drum al Regelui Mihai. Sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale este transportat cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş.
Custodele Coroanei şi membrii Familiei Regale a României călătoresc în Trenul Regal.
UPDATE 15.00 - Cortegiul funerar a ajuns la Gara Regală Băneasa.
Trenul Regal va pleca în scurt timp și va ajunge în Gara din Curtea de Argeş.
UPDATE - Străzile Capitalei sunt pline de oameni pe traseul pe care merge cortegiul. Cei prezenţi aplaudă neîntrerupt şi scandează „Regele Mihai”, în semn de omagiu.
UPDATE 14.40 - Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a trecut pe la Arcul de Triumf. Cum a reacționat mulțimea - VIDEO
UPDATE 13.50 - Slujba de înmormântare a Regelui Mihai de la Catedrala Patriarhală s-a încheiat.
Cortegiul funerar se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti.
UPDATE 12.20 - Trupul fostului suveran a ajuns la Patriarhie unde va avea loc slujba de înmormântare.
Peste 20.000 de oameni participă la funeraliile Regelui Mihai.
La Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
UPDATE 12.20 - Trupul fostului suveran a ajuns la Patriarhie unde va avea loc slujba de înmormântare.
Peste 20.000 de oameni participă la funeraliile Regelui Mihai.
La Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Mii de flori albe au fost aruncate în faţa afetului de tun care transportă trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I.
În jurul orei 12.50 va avea loc slujba de înmormântare oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
UPDATE - La ora 11.10, sicriul a fost urcat pe un afet de tun.
S-a format apoi un cortegiu funerar, la care au luat parte Familia Regală, militari români, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Procesiunea se face pe jos.
UPDATE - Sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal.
UPDATE - Sicriul Regelui a fost scos în Piaţa Palatului.
Au fost trase clopotele de la toate bisericile din împrejurimi.
UPDATE 10.25 - Un scurt serviciu religios este oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal.
Ceremoniile vor începe sâmbătă dimineaţă, de la ora 10,25 cu o slujbă religioasă de 10 minute oficiată în Sala Tronului, de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române alături de un sobor de preoţi, aceasta fiind urmată de o alta săvârşită la catafalcul aşezat în Piaţa Palatului Regal.
Sicriul, aşezat pe un afet de tun tras de un vehicul milita va fi apoi purtat spre Catedrala Patriarhală, la evenimentul desfăşurat pentru a onora plecarea pe ultimul drum a ultimului mareşal al Armatei Române, comandant suprem al Armatei Regale în al Doilea Război Mondial, urmând să ia parte Muzica Militară urmată de trei detaşamente ale MApN (58 de militari de la Forţele Terestre, 58 de militari de la Forţele Aeriene şi 58 de militari de la Forţele Navale) şi un detaşament de elevi ai Colegiului Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza.
Slujba de înmormântare va fi oficiată în Catedrala Patriarhală de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, după care convoiul funerar se va îndrepta spre Gara Regală Băneasa, unde Jandarmeria Română în uniformele de ceremonie va da onorul şi va intona marşuri funebre până la introducerea sicriului în vagonul mortuar.
De aici sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi transportat cu Trenul Regal la Gara Curtea de Argeş, cortegiul funerar urmând a se va deplasa spre Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş.
Slujba de înhumare în Noua Catedrală va fi oficiată de Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, de Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, şi de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale alături de un sobor de preoţi.
La funeraliile Regelui Mihai vor fi prezenţi, alături de Familia Regală a României, preşedintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, reprezentanţi ai Comisiei Europene, Georgiei, Macedoniei, Marii Britanii, Turciei şi Sfântului Scaun.
Potrivit unui comunicat transmis vineri seara AGERPRES, vor participa la funeralii: comisarul european Corina Creţu, Zviad Dzidziguri - vicepreşedintele Parlamentului Georgiei, Talat Xhaferi - preşedintele Parlamentului Republicii Macedonia şi Kocho Angjushev - viceprim-ministru al Republicii Macedonia, Sir Alan Duncan - ministru de stat pentru Europa şi America din Marea Britanie, Ahmet Yildiz - ministrul adjunct al Afacerilor Externe din Turcia, monseniorul Nikola Eterović şi monseniorul Miguel Maury Buendía - reprezentând Sfântul Scaun.
De asemenea, la funeraliile Regelui Mihai I vor fi reprezentate Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Prusia, Italia şi Portugalia. Vor fi reprezentate Familiile Imperiale din Rusia, Austria şi Germania, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Regală de Wurttemberg şi Familia Princiară de Ligne. AGERPRES