Jurnalul.ro Special Anchete Regia SRI și o companie abonată la contracte cu statul, autorizate de Guvern să utilizeze rețelele de comunicații de interes național

Regia SRI și o companie abonată la contracte cu statul, autorizate de Guvern să utilizeze rețelele de comunicații de interes național

de Ion Alexandru    |   

RASIROM RA, firma oficială a Serviciului Român de Informații, precum și SC Stimpex SA, entitate controlată de un grup de oameni de afaceri apropiați de Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, dar și de fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu, au fost autorizate, pe 4 iulie, să utilizeze tehnologiile, echipamentele și programele software în cadrul infrastructurii de comunicații de interes național și în rețelele 5G. Anterior, cele două entități au primit și aprobarea CSAT.

Chiar de Ziua Națională a SUA, premierul Nicolae Ciucă a emis două decizii, contrasemnate și de secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, prin care sunt autorizate două entități să folosească infrastructura de interes național și rețelele 5G. În Deciziile nr. 398 și 399 din 4 iulie 2022, șeful Executivului invocă două hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării, privind avizarea solicitărilor depuse pentru obținerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G de către Regia Autonomă RASIROM SA și de către compania SC STIMPEX SA.

În acest sens, premierul mai invocă prevederile Codului Administrativ și ale articolului 3, alineat 2, din legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G, conform cărora, pentru utilizarea acestor rețele, în vederea contracarării și eliminării riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților la adresa siguranței naționale și apărării țării, „utilizarea de tehnologii, echipamente și programe software în cadrul infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național, precum și în rețelele 5G este condiționată de obținerea de către producători a unei autorizații, care se aprobă de către prim-ministru, în baza avizului conform al CSAT, termen de patru luni de la data solicitării”.

Din CA al RASIROM a făcut parte, până anul trecut, unul dintre adjuncții lui Eduard Hellvig

Prima entitate autorizată să utilizeze aceste rețele este Regia Autonomă RASIROM RA, care este firma oficială a Serviciului Român de Informații. Regia are ca obiect de activitate proiectarea și realizarea de sisteme integrate de securitate, cu un buget anual de aproximativ 70 de milioane de lei, asigurat de Guvern, prin Hotărâre, din care 6,7 milioane de lei sunt destinaţi cheltuielilor de personal. 

Compania de stat patronată de SRI a luat ființă în anul 1995, prin Hotărâre de Guvern, iar începând cu anul 2002, tot prin decizie guvernamentală, a fost nominalizată pentru a evalua şi certifica sistemele de securitate fizică a informațiilor clasificate. RASIROM are în derulare contracte cu statul, inclusiv cu Parlamentul României, dar și cu SRI.

În declarația de avere pe care unul dintre adjuncții directorului SRI, generalul maior Gheorghe Stancu Răducu, o depunea la data de 15 iunie 2021, acesta menționa că, pe lângă salariul de la Serviciul Român de Informații, a mai încasat, în anul fiscal anterior, și o indemnizație de 45.871 de lei, în calitatea sa de membru în Consiliul de Administrație al RASIROM RA. În declarația de avere de anul acesta, mențiunea a dispărut.

Legături cu SOV – Liviu Luca și câțiva generali

A doua entitate autorizată de Guvern, SC STIMPEX SA, este, de asemenea, un client fidel al afacerilor cu instituțiile de forţă ale statului. Potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), acționarii societății în cauză sunt Marcel Istrate, Cristian Toroipan, Isidor Stamatoiu, Costel Chivu, Vasile Moldovan, Mihai Laurențiu Sima, Nicolae Crânganu, George Chircu, Gabriel Gheorghe Caliță și Aurel Prodea. SC Stimpex SA este administrată de către Marcel Istrate, Marin Ștefan și Vlad Constantin Istrate.

Acționarul Cristian Toroipan apare asociat în două companii care au legătură cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu și cu fostul lider sindical Liviu Luca. Este vorba despre SC Global Video Media SA, unde Toroipan este asociat alături de un alt apropiat al lui Sorin Ovidiu Vîntu, Eugen Luha, și de celebra PSV Company SA. De asemenea, numele lui Cristian Toroipan, care ar fi chiar vărul soției lui Liviu Luca, mai apare și pe lista acționarilor SC Realitatea Media SA. Partenerul de afaceri al lui Toroipan din SC Global Video Media SA, Eugen Luha, este președinte al Federației Sindicatelor Gaz-România (FSGR) și vicepreședinte al CNSLR Frăția. În 2016, Curtea de Apel București a decis să-l condamne definitiv pe Vîntu la șase ani de închisoare în dosarul Petromservice, iar Liviu Luca a primit aceeași pedeapsă. Cei doi, împreună cu alți acţionari, au fost trimiși în judecată pentru delapidare și spălare de bani. Prejudiciul în acest dosar a fost stabilit la 83,5 milioane de euro.

Legăturile interesante dintre acționarii și administratorii SC Stimpex SA cu sferele înalte ale societății nu se opresc aici. Așa cum aminteam mai sus, unul dintre administratorii companiei se numește Marin Ștefan. Acesta este asociat în cadrul unei alte firme, denumită SC Rom Offset Management & Production SRL, unde mai apare un asociat pe nume Bogdan Ceaușelu, fiul unui fost general, care, la rândul lui, a fost partener de afaceri cu fostul ministru al Finanțelor Publice, Sebastian Vlădescu, în cadrul SC Boss Exim Trading SRL. 

Această companie a derulat afaceri cu reparații de tehnică militară exportată din nordul Africii. Din societate a mai făcut parte și fiul fostului general Grigorie Ghiţă, Adrian Ghiță, un ex-salariat al Romtehnica.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri