Jurnalul.ro Ştiri Vremea Regim termic oscilant și ploi aproape zilnic în majoritatea regiunilor, în perioada 30 septembrie – 13 octombrie

Regim termic oscilant și ploi aproape zilnic în majoritatea regiunilor, în perioada 30 septembrie – 13 octombrie

Vremea va fi, în general, caldă pe durata următoarelor două săptămâni, cu variaţii de temperatură de până la 10 grade, în unele regiuni, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 30 septembrie - 13 octombrie 2019. Cu toate acestea, valorile termice diurne rămân pozitive în majoritatea regiunilor, iar condiţiile de ploaie vor apărea aproape în fiecare zi, dar mai importante cantitativ după data de 2-3 octombrie.

În Banat, în primele trei zile, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 25 şi 28 de grade. În următoarele două zile se va răci, astfel încât în data de 4 octombrie media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 15 grade. Va urma o încălzire treptată, până în jurul datei de 10 octombrie, când temperaturile maxime vor atinge în medie 19 - 20 de grade. În ultimele zile de prognoză se va răcori uşor. Temperaturile minime se vor menţine ridicate până în dimineaţa zilei de 3 octombrie, când media lor va fi de 14 - 15 grade. Ulterior se va răci, iar cea mai mică medie, de 6 grade, se va atinge în 6 şi în 7 octombrie. În intervalul următor se va resimţi o uşoară creştere, dar media minimelor termice nu va mai depăşi 9 grade. În primele două zile, condiţiile de ploaie vor fi reduse, apoi temporar vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi, mai importante cantitativ în jurul datei de 3 octombrie.

În Crişana, la sfârşitul lunii septembrie şi în primele două zile ale lunii octombrie, vremea va fi caldă pentru această dată, iar media temperaturilor maxime se va situa, în general, între 24 şi 26 de grade. În următoarele două zile se va răci accentuat, iar între 4 şi 6 octombrie temperaturile maxime vor avea o medie de cel mult 14 - 15 grade. În intervalul următor se va încălzi uşor şi treptat, iar media valorilor termice maxime va fi între 16 şi 18 grade. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între 10 şi 14 grade, până în data de 3 octombrie, apoi vor scădea, iar media lor va avea variaţii, în general, între 5 şi 8 grade. Vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi, mai importante cantitativ în jurul datei de 3 octombrie.

În Transilvania, până în data de 3 octombrie, deşi vor avea variaţii de la o zi la alta, temperaturile maxime se vor menţine peste cele specifice perioadei, iar media lor va fi între 22 şi 26 de grade. Ulterior se va răci accentuat, astfel încât în zilele de 5 şi de 6 octombrie media maximelor termice nu va mai depăşi 13 grade. Din data de 7 octombrie se va încălzi uşor, iar până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor avea în medie valori cuprinse între 15 şi 17 grade. Media temperaturilor minime se va situa între 8 şi 11 grade, până în data de 4 octombrie, apoi, în general, între 3 şi 6 grade. Condiţii de ploaie vor fi aproape în fiecare zi, posibil mai importante cantitativ în zilele de 3 şi de 4 octombrie.

În zona Maramureşului, în primele trei zile de prognoză, se vor înregistra valori termice mai ridicate decât mediile multianuale, iar media maximelor va fi între 21 şi 25 de grade. Până în data de 4 octombrie se va răci cu 10 - 11 grade, astfel încât între 4 şi 7 octombrie media temperaturilor maxime va ajunge să se situeze în jurul valorii de 14 grade. O uşoară încălzire a vremii se va resimţi din 8 octombrie, dar până la sfârşitul intervalului de prognoză maximele termice nu vor mai depăşi, în medie, 17 grade. Media temperaturilor minime va fi, în general, între 10 şi 12 grade în următoarele trei dimineţi, apoi va scădea şi va ajunge în jurul a 4 grade, în 6 şi în 7 octombrie. Ulterior minimele vor creşte uşor, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză media lor va avea variaţii între 5 şi 7 grade. Vor fi condiţii de ploaie aproape în fiecare zi, iar în jurul datei de 3 octombrie pot fi mai importante cantitativ.

În Moldova, până în data de 3 octombrie media maximelor termice se va situa între 23 şi 27 de grade, iar a minimelor între 10 şi 13 grade, apoi se va răci, astfel încât în jurul datei de 7 octombrie media temperaturilor maxime va ajunge să se situeze în jurul a 14 grade, iar a minimelor să atingă doar 5 grade. În cea de a doua săptămână se va încălzi uşor, temperaturile maxime vor avea o medie între 15 şi 18 grade, iar minimele între 6 şi 8 grade. Aproape în fiecare zi, vor fi condiţii de ploaie, mai ales între 2 şi 5 octombrie.

În Dobrogea, în primele cinci zile de prognoză, vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 23 şi 26 de grade şi a minimelor între 14 şi 17 grade. Până la începutul celei de a doua săptămâni, vremea se va răci, iar media maximelor termice va ajunge la 16 grade, în timp ce minimele vor ajunge la 8 grade. În cea de-a doua săptămână de prognoză se va încălzi uşor, astfel încât media maximelor va ajunge să se situeze între 17 şi 19 grade, iar a minimelor între 9 şi 11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 4 şi 6 octombrie.

În regiunea Munteniei, în ultima zi a lunii septembrie şi în primele trei zile ale lunii octombrie, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a maximelor de temperatură ce se va situa în jurul valorii de 28 de grade. Vor urma două-trei zile de răcire accentuată, cu aproximativ 11 - 12 grade, după care se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât în intervalul 7-13 octombrie temperaturile maxime vor avea o medie între 18 şi 20 de grade. Evoluţia temperaturilor minime va fi destul de asemănătoare. Cele mai mari temperaturi minime vor fi atinse între 30 septembrie şi 4 octombrie şi se vor situa între 12 şi 14 grade, iar cele mai mici în jurul datei de 7 octombrie, când media minimelor termice pe întreaga regiune va fi de 6 grade. Din 3 octombrie vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi, mai intense în jurul datei de 4 octombrie.

În Oltenia, în primele patru zile de prognoză, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 26 - 28 de grade, apoi se va răci cu până la 10 grade, astfel încât în 5 şi în 6 octombrie aceasta va fi de doar 16 grade. În cea de-a doua săptămână se va încălzi uşor, iar media maximelor termice se va situa între 17 şi 20 de grade. Ridicate vor fi şi temperaturile minime din primele 4 zile, iar media lor se va situa în jurul valorii de 14 grade, apoi vor scădea, până la 6 grade în dimineaţa zilei de 7 octombrie. Între 8 şi 13 octombrie se vor înregistra temperaturi minime a căror medie va oscila între 7 şi 9 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată după data de 2 octombrie, iar în zilele de 3, 4 şi 5 octombrie vor putea fi mai intense.

La munte, media temperaturilor maxime va avea variaţii între 18 grade, în data de 2 octombrie, şi 6 grade în 5 şi în 6 octombrie, în timp ce a minimelor va oscila între 9 grade în dimineaţa zilei de 3 octombrie şi zero grade în 6 şi în 7 octombrie, dimineaţa. Vor fi ploi aproape în fiecare zi, mai intense în zilele de 3 şi de 4 octombrie.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri