Jurnalul.ro Special Guvernul a dat Ordonanța „Doctor până la adânci bătrâneți”. Noile reguli pentru pensionarea medicilor

Guvernul a dat Ordonanța „Doctor până la adânci bătrâneți”. Noile reguli pentru pensionarea medicilor

de Monica Cosac    |   

În ultima ședință a Guvernului, au fost adoptate noi măsuri în domeniul sănătății, printre care se regăsesc și câteva schimbări privind vârsta de pensionare a doctorilor, dar și reguli noi pentru cei aflați la început de carieră. Concret, la propunerea Ministerului Sănătății, medicii vor putea rămâne în activitate până la vârsta de 70 de ani, față de 67 de ani, cât este în prezent, iar în anumite condiții vor putea să lucreze până la orice vârstă, potrivit unei Ordonanțe a Guvernului, adoptată miercuri. De asemenea, au fost făcute modificări privind organizarea rezidențiatului și a examenului de specialitate pentru medici, stomatologi și farmaciști. 

Una dintre cele mai importante modificări ale OG, prin care sunt stabilite noi măsuri în domeniul sanitar și care fusese pusă în dezbatere publică de Ministerul Sănătății, cu doar două zile înainte de a fi adoptată în ultima ședință a Executivului, vizează posibilitatea medicilor de a-și continua activitatea în sistemul public până la vârsta de 70 de ani, cu acordul angajatorului, eliminând totodată restricția vârstei de pensionare pentru sistemul privat.

În prezent, Legea Sănătății (L. nr. 95/2006) prevede că, la cerere, medicii se pot pensiona la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. 

Conform noului act normativ, medicii se pot pensiona în condiţiile prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii, însă „pot continua activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani, cu acordul anual al angajatorului sau prin notificarea casei de asigurări de sănătate de către medicul care se află în relație contractuală în mod direct cu aceasta”. 

Dacă alege să lucreze în continuare, „medicul va notifica casa de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală, cu cel puțin 30 de zile înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii”, prevede OG. 

„Se creează cadrul legal pentru menținerea în activitate a medicilor, indiferent de sex, până la data de 70 de ani sau după vârsta de pensionare prevăzut de legislația privind sistemul public de pensii”, arată Ministerul Sănătății în nota de fundamentare, precizând că, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, se impune corelarea prevederilor din Legea Sănătății, pentru eliminarea unor discriminări între diferitele categorii profesionale.

În privat și în spitalele publice fără personal, pot depăși limita de vârstă

Mai mult, doctorii vor putea profesa și după vârsta de 70 de ani, în anumite condiții.

Astfel, „medicii care au depăşit limita de vârstă de 70 ani prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii pot profesa în continuare în unităţi sanitare private”, conform noului act normativ, care precizează că desfăşurarea activităţii medicilor după împlinirea vârstei standard de pensionare se face în baza certificatului de membru şi a avizului anual al Colegiului Medicilor din România, „eliberat pe baza certificatului de sănătate şi a asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv”.

Și medicii titulari ai cabinetelor de medicină de familie din mediul rural îşi vor putea continua activitatea după împlinirea vârstei de pensionare, la cerere, cu aviz anual eliberat de direcţia de sănătate publică judeţeană şi de Colegiul Medicilor, „dacă îşi desfăşoară activitatea în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate judeţene”.

De asemenea, vor putea profesa și după vârsta de 70 de ani medicii din unitățile sanitare publice cu deficit de personal sau aflate în zone defavorizate. 

„În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de personal medical, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, medicii îşi pot continua activitatea peste vârsta de 70 ani prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii, la propunerea unităţii sanitare publice, cu avizul anual al CMR, prin colegiile teritoriale judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti şi cu aprobarea ordonatorului principal de credite, până la ocuparea posturilor prin concurs”, stipulează actul normativ. 

Tot până la orice vârstă vor putea lucra și medicii care au fost deţinuţi sau internaţi din motive politice după dictatura instaurată la 6 martie 1945, care au fost deportați în străinătate sau au fost prizonieri, pe baza certificatului anual de sănătate. Cei care sunt membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale sau ai Academiei Române vor putea profesa, de asemenea, în unităţile sanitare publice și după vârsta de 70 de ani.

Pe de altă parte, documentul prevede că, după împlinirea vârstei de 70 de ani, medicii „nu mai pot participa la concurs şi nu mai pot fi numiţi în niciuna dintre funcţiile de conducere care fac parte din comitetul director al spitalului public sau de şef de secţie, şef de laborator ori şef de serviciu medical”.

Practic, vor putea rămâne în câmpul muncii până la orice vârstă: medicii care lucrează în unitățile sanitare din mediul privat sau în spitalele publice cu deficit de personal, precum și medicii de familie care au cabinete în mediul rural și contracte cu CAS. 

 

Subiecte diferite pe patru subdomenii, la rezidențiat 

În ceea ce privește examenul de rezidențiat, schimbările aduse de ordonanță vizează elaborarea de subiecte diferite pe patru subdomenii.

„Începând cu concursul național de rezidențiat din trimestrul IV al anului 2026, pentru domeniul medicină concursul se poate organiza pentru următoarele subdomenii: subdomeniul specialități medicale, subdomeniul specialități chirurgicale, subdomeniul specialități paraclinice și de laborator și subdomeniul anestezie și terapie intensivă și medicină de urgență”, se arată în document.

Prin această modificare - respectiv ca, pentru domeniul medicină, concursul să se desfășoare pe patru subdomenii - se creează cadrul legal pentru a da posibilitatea candidaților licențiați ai facultăților de medicină la o mai bună orientare profesională pentru un anumit grup de specialități, medicale, chirurgicale etc., explică MS. 

Tot din 2026 se schimbă regulile și la examenul de specialitate pentru medici, stomatologi și farmaciști, în sensul că apar subiecte unice pe țară, pentru fiecare specialitate. 

„Începând cu sesiunea de examen din semestrul I al anului 2026 proba scrisă a examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și, respectiv, farmacist specialist se desfășoară cu subiecte unice pe țară pentru fiecare specialitate”, prevede actul normativ. În prezent, examenul de specialitate se organizează în centrele universitare în care s-a efectuat pregătirea, fiind susținut în fața unei comisii de specialiști propuse de universitățile de medicină şi farmacie acreditate.

Subiecte în articol: reguli pensionare doctori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri