Jurnalul.ro Ştiri Externe Renault a blocat pensia fostului director general Carlos Ghosn

Renault a blocat pensia fostului director general Carlos Ghosn

Renault a blocat miercuri pensia fostului director general Carlos Ghosn, după ce ancheta internă a producătorului auto francez a identificat "practici suspecte şi ascunse" ale celui care era odată un erou al industriei auto, transmit AFP, Xinhua, DPA şi Reuters.

Renault, care iniţial a contestat acuzaţiile partenerului de alianţă Nissan împotriva lui Ghosn, după arestarea sa în noiembrie, a confirmat de asemenea că i-a informat pe procurori privind plăţile suspecte către un distribuitor din Orientul Mijlociu.

Renault a sesizat justiţia franceză după ce a descoperit existenţa unor plăţi suspecte către un partener comercial al Renault-Nissan din Oman, făcute în perioada în care postul de preşedinte era deţinut de Carlos Ghosn. Potrivit unor surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, plăţile suspecte, "în valoare de mai multe milioane de euro", au fost făcute sub formă de prime de performanţă către dealer-ul Suhail Bahwan Automobiles (SBA), care distribuia vehiculele grupului Renault în Oman, în perioada 2011-2016. Dovezile trimise de Renault către procurorii francezi sugerează că o mare parte din aceste fonduri au fost transferate ulterior unei societăţi libaneze controlată de asociaţii lui Carlos Ghosn. Suma totală plătită de Renault este de cel puţin zece milioane de euro.

Fluxuri financiare similare au fost descoperite şi la Nissan, partenerul japonez al Renault, unde Carlos Ghosn deţinea de asemenea funcţia de preşedinte. Ghosn este bănuit că a utilizat aceşti bani pentru cheltuieli personale care nu au avut nicio legătură cu activitatea companiei.

Miercuri, Renault a anunţat că "a informat autorităţile judiciare franceze de potenţialele probleme legate de plăţile făcute către unui din distribuitorii Renault din Orientul Mijlociu".

Investigaţia internă a arătat "practici suspecte şi ascunse şi încălcarea principiilor etice ale grupului", se arată într-un comunicat al Renault.

În urma demisiei, Ghosn "nu este îndreptăţit la niciun fel de pensie" din planul său anual de beneficii, în valoare de 765.000 euro, a anunţat Renault.

De asemenea, compania a recomandat acţionarilor să blocheze plata variabilă de 224.000 euro a lui Ghosn pentru 2018 şi a aprobat schimbări în structura de conducere, reducând de la 20 la 18 numărul membrilor Consiliului de Administraţie.

Fostul director al Daimler, Annette Winkler, se va alătura Board-ului, înlocuindu-o pe Cherie Blair, soţia fostului premier britanic Tony Blair. Ea şi directorul Philippe Lagayette vor demisiona în iunie.

Ghosn a fost concediat de Nissan curând după arestarea sa, în noiembrie, şi a demisionat din funcţia de preşedinte director general al Renault în ianuarie.

În urma demisiei Ghosn a pierdut automat acţiuni în valoare de milioane de euro care îi fuseseră acordate în perioada 2015 - 2018, ca parte a pachetului său salarial.
Remuneraţia sa fixă pentru 2018 a fost de un milion de euro, a informat Board-ul Renault.

Conform unui document financiar al companiei, în 201 remuneraţia totală a lui Ghosn a depăşit 7,3 milioane de euro, din care doar 1,64 milioane de euro a fost în numerar.

Auditul intern desfăşurat de Renault a stabilit că compensaţia şi beneficiile lui lui Ghosn pentru perioada 2010 - 2018 "au fost în concordanţă cu reglementările companiei, cu excepţia unor erori care au fost corectate", a informat producătorul auto francez.

Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

AGERPRES

Subiecte în articol: Renault carlos ghosn
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri