Constructorul auto francez Renault a sesizat justiţia franceză după ce a descoperit existenţa unor plăţi suspecte către un partener comercial al Renault-Nissan din Oman, făcute în perioada în care postul de preşedinte era deţinut de Carlos Ghosn, au declarat luni pentru Reuters şi AFP mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Potrivit surselor, plăţile suspecte, "în valoare de mai multe milioane de euro", au fost făcute sub formă de prime de performanţă către dealer-ul Suhail Bahwan Automobiles (SBA), care distribuia vehiculele grupului Renault în Oman, în perioada 2011-2016. Dovezile trimise de Renault către procurorii francezi sugerează că o mare parte din aceste fonduri au fost transferate ulterior către o societate libaneză controlată de asociaţii lui Carlos Ghosn. Suma totală plătită de Renault este de cel puţin zece milioane de euro.
Fluxuri financiare similare au fost descoperite şi la Nissan, partenerul japonez al Renault, unde Carlos Ghosn deţinea de asemenea funcţia de preşedinte. Ghosn este bănuit că a utilizat aceşti bani pentru cheltuieli personale care nu au avut nicio legătură cu activitatea companiei.
Eliberat din închisoare, pe cauţiune, la data de 6 martie, Carlos Ghosn nu are voie să părăsească Japonia, unde a fost inculpat pentru că şi-a ascuns de fisc venituri în valoare de 9,23 miliarde yeni (74 milioane euro). Ghosn este acuzat de încălcarea legislaţiei financiare şi de abuz de încredere.
În Franţa, Carlos Ghosn a fost destituit din toate poziţiile pe care le deţinea la Renault şi Nissan, fiind bănuit că a închiriat Palatul Versailles pentru organizarea nunţii sale, un serviciu evaluat la 50.000 de euro, în schimbul unui contract de sponsorizare semnat între Palatul Versailles şi grupul Renault.
Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.
AGERPRES