Potrivit unei declrații comune semnate de companii, se așteaptă ca Geely și Renault să păstreze participații egale în noua entitate independentă, scrie Reuters.
În declarație se arată că noua companie va fi dedicată tehnologiilor de propulsie cu combustie internă și hibride.
Reuters a relatat în ianuarie că producătorii de automobile lucrau la finalizarea unui acord de asociere cu Aramco pentru a dezvolta și furniza motoare pe benzină și tehnologii hibride, citând surse care au cunoștință despre aceste discuții.
Noua companie ar urma să aibă o capacitate de producție anuală de peste 5 milioane de motoare și transmisii cu combustie internă, hibride și hibride plug-in pe an, au declarat companiile.
(sursa: Mediafax)