Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, până la ora 18.00, circulația este restricționată pe prima bandă a autostrăzii A1, pe sensul București - Pitești, la kilometrul 35+200 de metri, în Bolintin Vale, județul Giurgiu, pentru efectuarea unor lucrări de asfaltare a carosabilului.
Tot luni, până la ora 19.30, pe Autostrada Soarelui, sensul către litoral, pe tronsonul kilometric 27+800 de metri – 28+800 de metri, în localitatea Brănești, județul Ilfov, se efectuează lucrări de reparații asfaltice, astfel că este restricționată banda numărul 1.
„Adaptați viteza, asigurați-vă și semnalizați din timp intenția de schimbare a benzii de circulație! Nu opriți în mod nejustificat pe banda de urgență”, transmite Infotrafic.
(sursa: Mediafax)