Resturile celei mai mari rachete chineze au ajuns duminică în Oceanul Indian, după ce mare parte din componente au ars la reintrarea în atmosferă, a anunţat presa de stat din Beijing, citată de Reuters.
În ultimele zile au fost făcute numeroase speculaţii şi previziuni legate de locul şi momentul în care resturile rachetei „Long March 5B” urmau să cadă, după ce China a pierdut controlul asupra acesteia.
Corpul principal din uriaşa rachetă care, pe 29 aprilie, a lansat primul modul al Chinei pentru staţia spaţială Tianhe a ajuns la vest de arhipelagul Maldive.
Presa chineză a raportat că părţi ale rachetei au reintrat în atmosferă la 10:24 a.m., ora Chinei.
Lansarea rachetei a făcut parte din seria de 11 misiuni plănuită ca parte a construcţiei staţiei spaţiale chineze, care ar urma să fie finalizată la sfârşitul anului 2022. Staţia spaţială în forma literei T va cântări aproximativ 60 de tone, mult mai mică decât Staţia Spaţială Internaţională, care şi-a lansat primul modul în 1998 şi cântăreşte aproximativ 408 tone.
Staţia spaţială a Chinei va avea un port de andocare şi va putea să se conecteze cu un satelit chinez.