Jurnalul.ro Special Anchete Reţeaua miliardarilor israelieni din gruparea Truică - Lambrino

Reţeaua miliardarilor israelieni din gruparea Truică - Lambrino

de Ion Alexandru    |   

Cei patru afacerişti israelieni pentru care Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut arestarea preventivă în lipsă, pentru implicarea în dosarul retrocedării Fermei Băneasa, alături de miliardarul Remus Truică şi aşa-zisul prinţ Paul Philippe Lambrino, controlează, în România, o reţea de firme implicate în domeniul imobiliar. Cel mai reprezentativ dintre suspecţi se numeşte Benjamin „Beny” Steinmetz, a cărui avere a fost evaluată de către Forbes la peste 7 miliarde de dolari. Steinmetz este implicat, printr-o societate, în compania Gabriel Resources, care a încercat să exploateze aurul de la Roşia Montană. Două offshore-uri cipriote ale acestuia, reprezentate de un al doilea afacerist pentru care procurorii cer arestarea, Moshe Agavi, patronează 16 companii care se ocupă cu dezvoltarea imobiliară, cu denumiri asemănătoare mai multor planete din sistemul nostru solar, din Legendele Olimpului sau din misiunile NASA. Mai multe astfel de companii au fost executate silit de bănci, pentru nerestituirea creditelor pe care le-au contractat pentru ridicarea mai multor cartiere rezidenţiale în Bucureşti şi judeţul Ilfov. Din acelaşi grup de miliardari israelieni mai fac parte Shimon Shevez, fost şef de cabinet al ex-premierului israelian Iţak Rabin, dar şi consultantul politic Tal Silberstein, partener al patronului din acte al ziarului „Evenimentul zilei”, Dan Andronic. De altfel, din compania pe care Andronic şi Silberstein o deţin, Multimedia Political Communication, mai fac parte, ca acţionari, două persoane plasate în funcţii importante în Senatul României şi Guvernul României.

 

Arestarea celor patru israelieni, cerută de DNA la mai bine de trei luni de la punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lor, ar fi trebuit să aibă loc luni, la Curtea de Apel Braşov, însă instanţa de judecată a cerut timp, până ieri, pentru a delibera. Magistraţii au admis, ieri după-amiază, cererea DNA şi a emis pe numele celor patru mandate de arestare în lipsă. „Jurnalul Naţional” prezintă schema afacerilor pe care complicii lui Remus Truică şi ai lui Paul Lambrino le-au derulat în România şi conexiunile reţelei la nivelul instituţiilor parlamentare şi guvernamentale

Miliardarul Steinmetz şi firmele sale „cosmice” din România

Cel mai spectaculos dintre cei patru este miliardarul Benjamin „Beny” Steinmetz, iar unele legături dintre acesta şi Remus Truică au lăsat urme vizibile. Una dintre aceste urme se numeşte SC BRG Residencial Consulting Services SRL, firmă înfiinţată în anul 2005, deţinută de Remus Truică împreună cu un offshore cipriot, Riverside Real Estate Corp, reprezentată de avocatul Marius Andrei Marcovici, cercetat, la rândul lui, în dosarul restituirii Fermei Băneasa. Societatea fusese administrată, până în 2014, de către o anume Sandra Merloni Horemans, reprezentanta lui Benjamin „Beny” Steinmetz în mai multe afaceri ale miliardarului israelian, printre care şi în Gabriel Resources, companie implicată în exploatarea aurului de la Roşia Montană. Miliardarul Steinmetz deţine, prin gigantul BSG Resources, importante zăcăminte de fier în Guineea, dar este implicat şi în extracţia de diamante.

Însă două căsuţe poştale controate de Benjamin „Beny” Steinmetz au dezvoltat o adevărată reţea de firme care s-au ocupat cu dezvoltarea cartierelor rezidenţiale în România. Cele două companii se numesc Ralston Enterprises LTD şi Dakona Limited, ambele înfiinţate în Cipru, Nicosia, reprezetate în România de un al doilea israelian pentru care DNA a cerut arestarea preventivă, Moshe Agavi.

 

Cele două companii cipriote deţin, în tandem, acţionariatele a nu mai puţin de 15 societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, aşa cum rezultă din datele furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Acestea sunt: SC Mercury Real Estate SRL, Terra Investment Development SRL, SC Rom-Canada Group SRL, SC Neptun Development SRL, SC Rom-Canada Nord SRL, SC Dakona Properties SRL, SC Seven Hills International Development SRL, SC Poseidon Development SRL, SC Saturn Development SRL, SC Uranus Development SRL, SC Apolo Development SRL, SC Ono Verde SRL, SC Venus Development SRL, SC Pluto Development SRL şi SC Olimpus Enterprises SRL, toate înfiinţate în perioada 2006-2007, toate activând în domeniul pieţei imobiliare.

 

Sute de hectare de teren au încăput pe mâna grupării

În paralel, Ralston Enterprises LTD mai deţine acţionariatul unei alte firme care se ocupă cu dezvoltarea imobiliară, SC Săftica Developers Team SRL, alături de israelianul Koren Eliahu, dar şi de o altă societate deţinută de acesta din urmă, SC Excom LTD. La rândul ei, SC Excom LTD controlează acţionariatul unei alte firme din Bucureşti care activează în domeniul imobiliar, SC Excom SRL.

Aceste companii, controlate de Benjamin „Beny” Steinmetz prin intermediul lui Moshe Agavi, au achiziţionat, în perioada de boom imobiliar, sute de hectare de teren intravilan în România, unele terenuri fiind amplasate în zone cu regim de parc, ceea ce ridică multe semne de întrebare cu privire la aceste tranzacţii. Potrivit unor date publice, numai prin firma Dakona Properties SRL, israelienii au achiziţionat 3,5 hectare de teren parcelat în incinta Parcului Grozăveti, alte 3,46 hectare în Bulevardul Vasile Milea nr. 5E şi 5D, iar prin restul societăţilor, grupul mai deţine 50 de hectare de teren în Săftica, judeţul Ilfov, 4 hectare în Pantelimon, 100 de hectare în Corbeanca şi 67 de hectare de teren intravilan în Braşov.

 

Dakona Properties SRL a intrat în insolvenţă, la cererea Piraeus Bank. Istoricul acestei societăţi face legăturile mai mult decât clare între afacerile imobiliare ale grupului şi afacerea de la Roşia Montană. Societatea a fost deţinută, până în 2005, în proporţie de 35%, de către Sandra Merloni Horemans, reprezentanta lui Benjamin Steinmetz în Gabriel Resources. Aceasta a înstrăinat acţiunile către grupul olandez Gibon - B.S.R. Europe BV. În 2007, grupul olandez cesionează acţiunile către Dakona Limited Nicosia, iar administrator al firmei devine Moshe Agavi.

 

Proiecte imobiliare cu împrumuturi bancare nerambursate

În 10 mai 2005, Dakona Properties SRL a achiziţionat două terenuri în Bucureşti, Bulevardul Vasile Milea nr. 5D şi 5 E, Sector 6, în suprafaţă totală de 34.604,41 metri pătraţi, cu intenţia de a dezvolta pe el un cartier rezidenţial. Preţul plătit de companie s-a ridicat, la vremea respectivă, la 13.663.445 euro, o parte din bani fiind asiguraţi printr-un împrumut făcut de către Dakona Limited, în calitate de acţionar unic, iar, în 17 septembrie 2007, compania a contractat de la Piraeus Bank un credit în valoare de 17 milioane de euro, pentru asigurarea investiţiei aferente construcţiilor.

Creditul trebuia restituit până în data de 17 martie 2009, fiind gajat cu garanţii imobiliare. După obţinerea liniei de finanţare, SC Dakona Properties SRL a început să realizeze pe cele două terenuri achiziţionate un ansamblu rezidenţial, însă, un an şi jumătate mai târziu, proiectul s-a blocat. În 2013, valoarea creditului, cu dobânzi şi penalităţi pe care Dakona Properties SRL le acumulase la bancă, se ridica la 21,4 milioane de euro. Banca a cerut insolvenţa companiei.

Acelaşi lucru s-a întâmplat cu o altă companie a grupului. Este vorba despre SC Neptun Development SRL, deţinută de ambele offshore-uri controlate de Benjamin Steinmetz prin intermediul lui Moshe Agavi, Ralston Development şi Dakona Limited. Istoricul companiei este aproape identic cu cel al Dakona Properties, în sensul că acţiunile au trecut, pe rând, de la Sandra Merloni Horemans, la grupul Gibon - B.S.R. Europe B.V. şi apoi la cele două căsuţe cipriote, reprezentantul oficial în România al firmei fiind Moshe Agavi, inculpat în dosarul retrocedării Fermei Băneasa. În anul 2007, SC Neptun Development SRL a achiziţionat un teren, în Şoseaua Gării Căţelu, un teren în suprafaţă de 40.190,2 metri pătraţi, la un preţ de 6,6 milioane de euro, la vremea respectivă. Banii au venit tot din împrumuturi acordate de firmă şi contractate de la Piraeus Bank. Banca a împrumutat societatea cu 3,4 milioane de euro, iar, în 2013, ca urmare a faptului că nu a fost restituit împrumutul, a cerut insolvenţa SC Neptun Development SRL.

 

Cum şi-au plasat oameni în Guvern şi Parlament

Un alt israelian de răsunet pe numele căruia procurorii au cerut eliberarea unui mandat de arestare preventivă în lipsă este Tal Silberstein, consultant politic, implicat în campaniile electorale ale PNL, dar şi în cea a lui Traian Băsescu, surse politice precizând că acesta a fost chiar strategul campaniilor electorale ale fostului preşedinte. Tal Silberstein a devenit, în 2008, asociatul indirect al lui Dan Andronic, patronul din acte al ziarului „Evenimentul zilei”. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, israelianul a intrat ca asociat în cadrul societăţii SC Multimedia Political Communication SRL, achiziţionând un pachet de 33,0401% din părţile sociale. La aceeaşi dată, din firmă mai făceau parte, ca asociaţi, compania D.A. Communication & Media SRL, controlată de Dan Andronic prin intermediul surorii sale, Roxana, cu 34.0055%, Radu Enache (6,8011%), Alin Mihai Bogdan (6,7904%), Florentina Alina Sandu (6,8094%), Claudia Anamaria Robe (5,7820%) şi Viorica Roşca (6.7904%).

Ultimele două co-asociate ale lui Andronic şi Silberstein devin interesante în momentul în care aflăm despre ce alte activităţi au desfăşurat, în mod curent. Astfel, acţionarul Claudia Anamaria Robe a fost numită, începând cu data de 11 noiembrie 2010, consilier parlamentar în cadrul Biroului Registratură şi Informaţii Clasificate din cadrul Senatului României, devenit ulterior Biroul de Protecţie şi Informaţii Clasificate. Claudia Anamaria Robe a deţinut această funcţie până în 8 august 2012, când a fost numită consilier la Garda Naţională de Mediu. În prezent, ea ocupă funcţia de şef serviciu în cadrul Comisariatului General al Gărzii de Mediu. Potrivit unei declaraţii de interese, Claudia Anamaria Robe a fost membru al Asociaţiei Specialiştilor în Comunicare Politică.

Viorica Roşca, o altă asociată din SC Multimedia Political Communication, a fost numită, pe vremea când din Guvern făcea parte Sebastian Vlădescu, în funcţia de consilier personal al ministrului Finanţelor publice, după plecarea din funcţia de consilier pe probleme de comunicare a vedetei de televiziune Andrei Gheorghe.

Din declaraţia de avere depusă în anul 2010, aflăm că Viorica Roşca a încasat venituri atât de la Multimedia Political Communication SRL, cât şi de la D.A. Communication & Media SRL sau de la SC Impolitics SRL.

 

Israelienii nu au fost de găsit de către anchetatori

Procurorii DNA au început, în 17 decembrie 2015, urmărirea penală împotriva israelienilor Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin „Beny” Steinmetz şi Moshe Agavi, pentru constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare de bani, în dosarul în care sunt urmăriţi penal omul de afaceri român Remus Truică şi „prinţul” Paul Philippe Lambrino. Potrivut procurorilor, începând cu noiembrie 2006, cei patru afacerişti israelieni, dar şi o grupare din România controlată de Truică, din care făcea parte şi Dan Andronic, au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate ilegal de „prinţul” Paul Lambrino. Gruparea a oferit bani şi bunui mai multor funcţionari pentru a-l pune în posesie pe Paul cu suprafeţe de teren, clădiri şi alte proprietăţi, printre care se numără şi Ferma Regală Băneasa. În schimbul acestor „servicii”, Lambrino a promis grupului Truică-Steinmetz-Silberstein o cotă parte de până la 80% din valoarea bunurilor pe care le revendica în România. Cotele au şi ajuns la membrii grupării, pe măsură ce „prinţul” a intrat în posesia lor.

 

De la punerea în mișcare a acțiunii penale și până în prezent, procurorii anticorupție au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezența celor patru israelieni în fața organelor judiciare, însă aceștia urmăresc tergiversarea cercetărilor față de ei și în final sustragerea de la urmărirea penală.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri