Jurnalul.ro Ştiri Observator Reţeta pentru Nutella a fost schimbată în secret. Fanii sunt nemulţumiţi

Reţeta pentru Nutella a fost schimbată în secret. Fanii sunt nemulţumiţi

Ferrero, compania care produce Nutella, a schimbat în secret reţeta faimoasei creme de ciocolată cu alune, fapt ce a supărat fanii Nutella de peste tot, scrie The Independent.

Pe pagina lor de Facebook, Centrul Pentru Protecţia Consumatorilor a dezvăluit că Ferrero, compania care produce Nutella, a făcut modificări în reţeta celebrei creme de ciocolată cu alune şi a adăugat mai mult zahăr şi lapte praf. Astfel, cantitatea de zahăr a crescut de la 55,9% la 56,3%, iar cea de lapte praf a crescut de la 7,5% la 8,7%.

Centrul Pentru Protecţia Consumatorilor a punctat şi faptul că noua Nutella are o culoare mai deschisă. Prin creşterea cantităţii de lapte, compania a putut să salveze din costurile pentru cacao.

Într-o lume în care companiile încearcă să reducă zahărul prezent în alimente, pentru o variantă mai sănătoasă, schimbările la care au apelat cei de la Ferrero pentru Nutella nu au fost privite bine de către consumatori.

Deşi compania Ferrero susţine că aceste schimbări sunt obişnuite în industriile alimentare şi că gustul Nutellei nu se va schimba prea mult, consumatorii sunt îngrijoraţi.

Jurnaliştii de la The Independent au contactat compania Ferrero şi aştepată un răspuns din partea acestora.

Subiecte în articol: nutella reteta schimbare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri