Jurnalul.ro Ştiri Externe Reuniune istorică între liderii din Etiopia şi Eritreea

Reuniune istorică între liderii din Etiopia şi Eritreea

Liderii din Etiopia şi Eritreea s-au întâlnit duminică pentru prima dată după aproape două decenii, întâlnire care ar putea pune capăt anilor de ostilităţi dintre cele două state vecine.

 

Premierul etiopian Abiy Ahmed s-a deplasat în capitala Eritreei, Asmara, unde s-a îmbrăţişat la aterizarea pe aeroport cu preşedintele Isaias Afwerki. 

A fost prima întâlnire de acest nivel de la încheierea războiului soldat cu zeci de mii de morţi dintre 1998 şi 2000. Tensiunile au continuat în condiţiile în care Etiopia a refuzat să accepte acordul de pace, care presupunea predarea controlului asupra poziţiilor cheie de la frontiere. Dezgheţul diplomatic a survenit abia în iunie, când, după instalarea noului lider reformist, Etiopia a anunţat că va accepta integral termenii acordului de pace din 2000. 

Cei doi lideri s-au îmbrăţişat şi au râs în mod repetat în cursul ceremoniei de primire de duminică de la Asmara, înconjuraţi de mulţimi care cântau şi dansau voioase. Mai târziu, în oraş a avut loc o paradă la care participanţii au purtat tricouri imprimate cu chipurile celor doi. Întâlnirea a fost transmisă live în amândouă ţările. 

Eritreea şi-a declarat independenţa de Etiopia în 1993, după un referendum. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri