Jurnalul.ro Ştiri Externe Reuniunea ministerială NATO: Franţa doreşte schimbarea procesului decizional, iar Germania, crearea unui comitet de experţi

Reuniunea ministerială NATO: Franţa doreşte schimbarea procesului decizional, iar Germania, crearea unui comitet de experţi

Cu două săptămâni înaintea summitului NATO de la Londra, la reuniunea miniştrilor de externe ai NATO care se desfăşoară miercuri, Franţa le va prezenta statelor membre propunerile ei de modificare a procesului decizional în cadrul NATO, în timp ce Germania va propune crearea unui comitet de experţi care să revitalizeze dezbaterea în cadrul Alianţei pentru „dezvoltarea unei viziuni în comun”, care să conducă la „recâştigarea încrederii” între aliaţi, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Iniţiativa franceză vine în contextul în care preşedintele Emmanuel Macron a estimat că NATO este în „moarte cerebrală”, odată cu dezangajarea SUA.

„Nu suntem deloc de acord cu evaluarea pe care o face preşedintele Macron despre NATO”, a declarat ambasadoarea SUA, Bailey Hutchison. Reacţiile faţă de afirmaţia lui Macron, obţinute de AFP din partea altor delegaţii la NATO, sunt de asemenea negative.

Însă NATO are nevoie acum să-şi „regândească strategia”, a susţinut secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Amelie de Montchalin. „Alianţa este indispensabilă, dar nu vom avea NATO fără o apărare europeană puternică”, cred responsabilii francezi.

Pe de altă parte, unele ţări europene au o poziţionare foarte diferită în funcţie de cadrul în care se exprimă. „În NATO, reflexul care primează este de a-i menţine pe americani ancoraţi în Europa cu orice preţ. Membrii UE adoptă limbajul american ce consideră Rusia şi China drept adversari. Însă aceleaşi ţări, atunci când sunt în cadrul UE consideră Rusia şi China ca fiind parteneri”, ironizează un diplomat.

Summitul de la Londra va fi dominat de problema „împărţirii poverii” cheltuielilor, în timp ce Donald Trump acuză unele state europene membre ale Alianţei, în special Germania, că nu alocă suficiente resurse pentru apărare.

Iniţiativa Berlinului la acest summit va fi crearea unui comitet de experţi pentru revitalizarea „dezbaterii politice” în cadrul Alianţei şi „dezvoltarea unei viziuni în comun” ca măsură pentru „recâştigarea încrederii” între aliaţi, conform unei declaraţii difuzate de ministrul german de Externe, Heiko Maas, înaintea reuniunii care se desfăşoară la Bruxelles şi este o întâlnire pregătitoare pentru summitul de la Londra.

Oficialul german aminteşte în text de recentele „probe de rezistenţă” suferite de Alianţă şi cere „continuarea dezvoltării NATO conceptual şi politic”. „Pentru aceasta avem nevoie de celule politice vii, într-un proces care să dirijeze atenţia către chestiunile transatlantice centrale”, mai notează Heiko Maas, făcând referire la teme precum controlul armamentelor sau relaţia cu Rusia.

După cum a explicat purtătorul de cuvânt al MAE german, propunerea lui Maas are în vedere crearea unui comitet de experţi care să se reunească sub coordonarea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru „a relua dezbaterea strategică”. Berlinul pledează astfel pentru revitalizarea dezbaterii politice pentru „a restabili încrederea acolo unde există insecuritate, dezvoltând o viziune în comun”.

În comitetul de experţi propus de Germania vor fi reprezentate „toate ţările şi toate interesele”, a asigurat purtătorul de cuvânt german.

Propunerea Berlinului a fost bine primită de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după cum a declarat acesta în faţa presei la sosirea la reuniunea de la Bruxelles. „Mesajul foarte clar şi foarte puternic al Germaniei şi al ministrului Maas şi sprijinul său puternic faţă de NATO sunt binevenite”, a spus Stoltenberg. „Cred că propunerea germană are valoare şi sper să o discutăm când se vor reuni miniştrii de externe mai târziu astăzi”, a adăugat el.

AGERPRES

Subiecte în articol: nato
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri