Destinul lui Ioan Slavici nu a fost unul lin. Acum, când marcăm 140 de ani de la apariţia Tribunei, nu putem uita personalitatea lui Ioan Slavici, cel care a fost directorul şi fondatorul cotidianului Tribuna. Ca atare rememorăm imaginea celui care, pe parcursul unei cariere jurnalistice de 55 de ani, a intrat în dispute nu numai cu oameni politici, ci şi cu scriitori, precum: Ion I. C. Brătianu, Octavian Goga sau Nicolae Iorga. Ca o ciudăţenie, i-au fost aproape în acest răstimp Mihai Eminescu şi Tudor Arghezi, cu acesta din urmă stând în puşcăria Văcăreşti. Slavici a fost perceput ca trădător atât de confraţi cât şi de străini, iar firea lui incomodă, aşa cum vă vom relata, i-a adus numai neplăceri în viaţă.
Problemele au apărut încă din primăvara anului 1873, când gazetarul Ioan Slavici a devenit un fel de avocat al răsculaţilor de la Păuliş, ocazie cu care a intrat în colimatorul administraţiei maghiare din Transilvania care i-a dat un prim avertisment. Astfel, a fost considerat „agitator daco-român”, deoarece polemica declanşată în toamna lui 1873, îl definea pe Ioan Slavici ca fiind un jurnalist politic. Este demn de amintit faptul că acesta a editat condiţiile alipirii Bucovinei la Imperiul chesaro-crăiesc, care a avut un ecou puternic, atât în Austro-Ungaria sau în alte state, cât şi în Bucovina.
Într-o epistolă (fără dată precisă, însă din anii 1886-1887) către Dimitrie A. Sturdza, Slavici evidenția în mod explicit achiziționarea de informații contra cost, în special cu resurse financiare proprii, deoarece bugetul nu era suficient: ”Suntem înainte de toate săraci. În timp de un an, „Tribuna” a avut un deficit de 5.000 florini, fonduri la dispoziţiune nu avem şi eu a trebuit să cheltuiesc din propriii mei bani aproape 1.000 fl., dac-am voit să câştig informaţiuni”.
Trebuie să menționăm și conflictele survenite între publicația sibiană și ”Luminătoriul”, despre care jurnalistul se confesa, scriind următoarele: „Acum, „Luminătoriul” publică, în nr. 87, un articol. Suntem, aşa zice dl Babeş, fiinţe cătilinare (s.a.), speculăm prin servicii secrete (s.a.) pe banii străinului (s.a.), simulăm, amăgim etc. Dta ştii ce bani ai «străinului» (s.a.) se înţeleg aici”.
În aceeași perioadă, la Sibiu, are loc un alt incident neplăcut, intervenția efectivă a forțelor de ordine în sediul redacției ”Tribuna”, despre care chiar George Coșbuc relatează, el fiind în acea perioadă stagiar la gazetă sub îndrumarea lui Slavici. Iată ce mărturisește Coșbuc: „Eu, dacă am văzut că e multă politică la „Tribuna” şi că în redacţie colaboratorii stau tot cu frica în oase că vin geandarmii să le caute manuscriptele, am zis: eu vă dau dracului cu politică cu tot, eu nu vreau să mă amestec în isprăvi cu geandarmii” .
Ioan Slavici a trecut printr-un alt moment delicat în 1911 când maghiarii l-au închis, moment despre care relata într-o scrisoare următoarele: ”Duşmanii români ai neamului românesc n-au îndrăznit să mă tragă în judecată, ci m-au osândit în taină. Şi-au dat silinţa să mă despoaie pitiş şi pe şoptite de onorabilitatea mea personală, mi-au insultat şi prigonit soţia şi copiii şi au născocit fel de fel de apucături, ca să mă ruineze şi să-mi facă viaţa peste putinţă”. Peste doar cinci ani îl vor închide şi românii.
În calitate de redactor al ”Tribunei”, Slavici a fost supus unor numeroase presiuni și provocări, uneori chiar necinstiri. În ianuarie 1888, Slavici se decisese să părăsească Sibiul și să accepte oferte de lucru în București, însă conform unei alte scrisori, nu a plecat: ”Denunţuri s-au făcut contra mea, insinuări s-au pus în circulaţiune, cele mai infame insulte la adresa nevestei mele s-au colportat, ba chiar şi scrisorile ni s-au desfăcut la poştă, ca să deie pe faţă secretele, pe care nu le am”.
Surprinzător este faptul că și unii dintre reprezentanții românilor, nu numai maghiarii se preocupau de defăimarea și discreditarea lui Ioan Slavici: „Babeş şi Gall au lucrat ca să unească toate elementele contra mea, încât au adus în cele din urmă şi pe bătrânul Bariţiu, bietul de el, să le facă treburi contra mea, insinuând în „Transilvania” că vreau să propag între români «spiritul nemţesc»”.
Astăzi, nu putem decât să ne exprimăm tristețea pentru faptul că Ioan Slavici a trebuit să îndure atât de mult din cauza devotamentului său față de poporul român, pentru faptul că deși a fost un jurnalist și scriitor remarcabil, cunoscut pentru contribuțiile sale deosebite în studiile istorice, a fost marginalizat din cauza credințelor sale și pentru că și-a exercitat cu excelență rolul de lider de opinie în acele timpuri.
Revenind în contemporaneitate, în inima Transilvaniei, Tribuna de la Cluj strălucește ca un far cultural, îndrumând și inspirând generații întregi de pasionați de artă și literatură. Fondată de marea personalitate a literaturii române, Ioan Slavici, în 1884, revista și-a însușit misiunea de a fi un custode al valorilor culturale autentice și un promotor al talentului nativ.
De la debuturile sale și până în prezent, Tribuna a evoluat și s-a adaptat, rămânând mereu în pas cu schimbările vremurilor. O nouă serie a fost lansată cu fast începând cu 10 februarie 1957, transformând publicația într-o prezență săptămânală esențială în peisajul cultural.
După Revoluția din 1989, o nouă eră a început pentru Tribuna, odată cu apariția unei serii bilunare, sub egida Consiliului Județean Cluj, continuând să își îndeplinească menirea de a ilustra și îmbogăți moștenirea culturală a Transilvaniei și a României.
Cu 36 de pagini bogate în conținut cultural divers, Tribuna de la Cluj nu este doar o revistă, ci o comoară a intelectului și creativității. Rubricile sale bine definite acoperă o gamă largă de subiecte, de la editoriale, eseuri, interviuri, recenzii de carte și arte plastice, la muzică, film, teatru, tale quale, filosofie și traduceri, oferind cititorilor o panoramă complexă și captivantă a lumii culturale contemporane.
În paginile sale au debutat numeroase talente, printre care și Ana Blandiana, una dintre cele mai distinse voci ale poeziei românești.
Revista culturală Tribuna își propune să încurajeze și să promoveze creația originală autohtonă, să recupereze valori culturale ale diasporei românești, să realizeze sincronizarea cu valorile culturii universale și să faciliteze dialogul intercultural între comunitățile românești, maghiare și germane din Transilvania.
Sub îndrumarea unor redactori-șefi de prestigiu precum Ioanichie Olteanu, Dumitru Mircea, Miron Scorobete, D.R. Popescu, Vasile Sălăjan, Tudor Vlad, Ioan Maxim Danciu sau Augustin Buzura, Tribuna de la Cluj a rămas un far de lumină culturală, inspirând și educând în egală măsură.
Astăzi, sub conducerea lui Mircea Arman, revista continuă să marcheze drumul către excelență și să exploreze noile orizonturi ale culturii, sincronizându-se cu valorile universale și încurajând diversitatea și dialogul între culturi.