Jurnalul.ro Special Revoltă la Stomatologie: după facultate online, se taie și din rezidențiat

Revoltă la Stomatologie: după facultate online, se taie și din rezidențiat

de Mariana Zaharia    |   

Concursul de admitere în rezidenţiat din acest an a adus un val de reacţii negative. Numărul de locuri a fost redus la jumătate în 2022, faţă de 2021, pentru facultăţile de Medicină Dentară.

Acest lucru a stârnit nemulţumiri atât în rândul absolvenţilor, cât şi al Colegiului Medicilor Stomatologi. Se cere o cifră de școlarizare în rezidențiat egală cu numărul de absolvenți. Generaţia a fost puternic afectată de pandemia de COVID-19, iar timp de aproximativ doi ani studenţii nu au putut să meargă la stagii sau laboratoare şi au urmat cursuri online. Ei cer acum suplimentarea locurilor, ca să aibă o pregătire practică mai bună.

Pentru rezidențiatul de anul trecut au fost scoase la concurs 1.190 de locuri, iar pentru 2022 Ministerul Sănătăţii a aprobat numai 621. Explicația oficială este că stomatologii au dreptul de liberă practică imediat ce termină facultatea, spre deosebire de absolvenții de Medicină Generală, care sunt condiţionaţi de rezidenţiat ca să poată profesa. Federația Studenților în Medicină Dentară din România  (FSMDR) a lansat un protest, distribuit masiv online, prin care arată cu degetul către cei responsabili  și le cer să găsească resurse financiare pentru pregătirea viitorilor stomatologi.

Reprezentanţii FSMDR au avut o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Au cerut un număr constant de locuri, egal cu numărul de absolvenţi, pentru că nu vor  să  existe diferențe între aceleaşi generaţii de studenți şi nici între domeniile „medicină” şi „medicină dentară”. Din cauza cursurilor online, studenții spun că interacțiunea lor cu pacienții a fost redusă față de cea a colegilor din alți ani.

„La începutul acestui an, Ministerul Sănătăţii a publicat un proiect de Ordonanţă de Guvern, OG nr.87/2022, unde articolul prin care se stabileşte cifra de şcolarizare pentru rezidenţiat a fost modificat. În forma precedentă modificărilor era stipulat faptul că cifra de şcolarizare este egală cu numărul de absolvenţi din anul în curs, ceea ce asigura predictibilitate printr-un număr constant de locuri în fiecare an şi nu crea diferenţe între domeniile medicină dentară şi medicină, unde cifra de şcolarizare a rămas egală cu numărul de absolvenţi. Analizând acest proiect, ne-am dat seama că se urmărea scăderea numărului de locuri, fără să se ţină cont de contextul dificil cu care atât comunitatea studenţească, cât şi întregul domeniul stomatologic s-au confruntat. Echipa FSMDR a iniţiat la acea vreme o consultare publică în rândul studenţilor şi a elaborat o poziție oficială, cu toate argumentele pentru care  această măsură nu ar aduce vreun beneficiu sistemului medical sau sănătăţii pacienţilor din România. Acest document a fost înmânat domnului ministru Alexandru Rafila, în data de 05.08.2022”, a declarat pentru Jurnalul  Alberto Brătucu, preşedintele FSMDR.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Ministerul spune că nu sunt bani

Răspunsul Ministerului Sănătăţii la solicitarea FSMDR a fost că impactul bugetar al unei cifre de școlarizare în rezidențiat egală cu numărul de absolvenți este unul considerabil și că nu sunt suficiente fonduri la bugetul de stat pentru asigurarea salariilor. „De asemenea, alte  două motive care au fost invocate pentru scăderea cifrei de școlarizare în rezidențiat au fost reprezentate de dreptul de liberă practică pe care îl avem odată cu obținerea diplomei de licență și lipsa capacității de pregătire a centrelor universitare acreditate. Considerăm că dreptul de liberă practică pe care îl avem la finalizarea studiilor nu ar trebui să amputeze posibilitatea absolvenților de a se perfecționa și de a-și continua dezvoltarea profesională, mai ales pentru promoțiile 2022 și 2023, cele a căror pregătire a fost puternic afectată de pandemia COVID-19. În ceea ce privește capacitatea scăzută de pregătire a anumitor centre universitare, acest lucru poate fi soluționat prin realizarea de parteneriate public-private.  Nu considerăm că salariile celor 1.200 de rezidenți reprezintă o problemă atât de mare la bugetul de stat. În fond, salarizarea acestor viitori specialiști în domeniul sănătății reprezintă o investiție care se va reflecta în calitatea actului profesional și în starea de sănătate a pacienților noștri”, a precizat Alberto Brătucu.  

Variantă: rezidențiat cu plată

Chiar dacă au dreptul de liberă practică, absolvenţii de Medicină Dentară se lovesc pe piaţa muncii de un criteriu  care îi obligă să îşi continue studiile, mai exact experienţa profesională de 2 ani, pe care ei spun că o pot obţine doar ca rezidenţi. „Considerăm că dificultățile integrării proaspeților absolvenți pe piața muncii vor duce la exodul medicilor în afară, sistemul românesc irosind atât resursele financiare, cât și cele umane investite în pregătirea acestora”, a mai spus Alberto Brătucu. 

Absolvenţii facultăţilor de Medicină Dentară din ţară sunt susținuți în acest demers și de Colegiul Naţional al Medicilor Stomatologi din România. „Nu ştiu de ce e fluctuaţia aceasta în raport cu numărul locurilor la rezidenţiat pentru Stomatologie. Mie mi se pare că este un regim discriminatoriu, neargumentat. Pe mine mă bucură foarte mult că absolvenţii noştri nu se opresc la stagiul de pregătire de bază, că îşi doresc şi aprofundarea cunoştinţelor pe diverse specializări şi susţin punctul acesta de vedere. Dacă există argumente, altele decât dreptul la liberă practică, am înaintat celor care au posibilitatea să decidă şi varianta de completare a numărului până la 100%, în varianta de rezidenţiat cu plată. Nu am primit un răspuns. Ce ştiu este că, la nivel de discuţii la minister, împreună cu universităţile a fost agreată o anume variantă pentru cifra de şcolarizare aferentă acestui an. Pot să vă spun că în urmă cu două săptămâni, la congresul nostru de la Bucureşti (n.r. Congresul Medicilor Stomatologi) a fost domnul ministru Rafila şi a atins acest aspect al activităţii stomatologilor şi dumnealui a spus, fără să înainteze niciun fel de procent, că a înţeles nevoia de pregătire a resursei umane din stomatologie şi că mai poate discuta pe acest aspect. Să ne adunăm şi să vedem despre ce este vorba. Eu am speranţe că domnul profesor Rafila, ca om de şcoală, va cântări foarte bine lucrurile în momentul în care va semna o ordonanţă de urgenţă referitoare la rezidenţiat cu privire la Stomatologie. Eu nu ştiu ce poate să se întâmple de acum încolo, eu ştiu ce a fost până acum, că au fost suplimentări în alţi ani. Pe istoricul acesta, trageţi şi dumneavoastră concluzia!”, a declarat pentru Jurnalul prof. dr. Ecaterina Ionescu, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” cu activitatea didactică şi de masterat.

5.000 euro - salariul în Belgia, 3.500 lei - în România

Reducerea numărului de locuri i-a derutat pe proaspeții absolvenți. Au învățat timp de 6 ani și acum, când sunt la un pas să își ia specializarea, văd că au mai puține șanse să își împlinească visul. Continuă să învețe știind că este un examen greu, având în vedere că absolvenții din toate centrele universitare din țară vor concura pe aceleași locuri. Unii au un plan de rezervă, iar a doua lor opțiune este să profeseze în străinătate. De aceea au mers la interviuri cu reprezentanți ai unor clinici din alte state. Grupurile de comunicare ale tinerilor licențiați sunt pline de discuţii de acest gen. Iată ce ne-au povestit doi absolvenţi ale căror nume nu le putem dezvălui, la rugămintea lor. Se tem că astfel ar putea avea și mai multe probleme. „Consider că medicii stomatologi au parte în străinătate de mai multe facilităţi decât în România. Pe lângă respectul faţă de proaspătul absolvent, aceştia oferă cazare, salariu motivant şi pun la dispoziţie tehnologie de ultimă generaţie. Comparativ, statul român reduce la jumătate locurile de la rezidenţiat şi astfel ne limitează şansa la o specializare. Am participat la un interviu de angajare al unei clinici din Belgia, am fost admisă şi nu regret această decizie. Acolo salariul meu net va fi de peste 5.000 de euro, cu mult peste cel de 3.500 lei cât aș lua dacă intru la rezidențiat în România”, a povestit o absolventă a Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMFST Târgu Mureș, promoția 2022.

Oferta de muncă în țară este suprasaturată

 Nu doar salariul motivant îi determină pe tineri să plece din țară, ci și condițiile de angajare, spune un viitor stomatolog din aceeași promoție. „Când am aflat că numărul de locuri la rezidenţiat s-a redus, am fost la un târg de job-uri destinat medicilor, organizat la București. Acolo au fost prezenţi reprezentanţi din mai multe ţări: Suedia, Belgia, Germania, Franţa, Olanda. În România oferta de muncă este suprasaturată din cauză că anual la examenul de admitere sunt scoase din ce în ce mai multe locuri, dar la rezidenţat acestea se reduc masiv. Dacă nu iau examenul de rezidențiat cine mă angajează pe mine în România unde cei mai mulți cer experiență de minimum 2 ani? Ca să mă angajez la un spital, nici nu se pune problema că știe toată lumea cum se fac angajările la stat. În străinătate, acolo unde am aplicat pentru un job, singura condiție a fost să cunosc limba. De aceea am ales Franța. În martie trebuie să depun dosarul de angajare și până atunci o să învăț bine franceza”, a declarat o absolventă a Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMF Carol Davila-Bucureşti.

În 2020 au fost 16.51 de locuri pentru rezidenți, iar un an mai târziu, cifra de şcolarizare a fost stabilită egală cu numărul de absolvenţi, mai exact 1190 locuri.

„Considerăm că dificultățile integrării proaspeților absolvenți pe piața muncii vor duce la exodul medicilor în afară, sistemul românesc irosind atât resursele financiare, cât și cele umane investite în pregătirea acestora”

Alberto Brătucu, preşedinte FSMDR

„Nu ştiu de ce e fluctuaţia aceasta în raport cu numărul locurilor la rezidenţiat pentru Stomatologie. Mie mi se pare că este un regim discriminatoriu, neargumentat, pentru că dreptul de liberă practică al absolvenţilor facultăţilor de stomatologie nu amputează dreptul la pregătire după finalizarea studiilor universitare de licenţă”

Prof. Dr. Ecaterina Ionescu, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri