Jurnalul.ro Ştiri Externe Rezultatele finale ale referendumului din Rusia: Ce îl așteaptă pe Vladimir Putin

Rezultatele finale ale referendumului din Rusia: Ce îl așteaptă pe Vladimir Putin

Președintele Vladimir Putin va putea conduce țara până în 2036, ca urmare a validării reformei constituționale. 77.92% dintre cetățenii ruși au votat în favoarea revizuirii Constituției, transmite AFP. Opoziția contestă rezultatul.

Reforma fusese aprobată de parlament la începutul anului, iar noul text al Constituției se afla deja în librării. 

21,27% din populație s-a opus noilor reglementări, potrivit datelor oficiale transmise de Comisia electorală.

Participarea la vot a fost de circa 65%.

Referendumul a fost programat inițial pentru luna aprilie, dar s-a amânat din cauza pandemiei de coronavirus. Acum acesta a fost organizat timp de o săptămână pentru a se putea respecta măsurile sanitare. 

Opozantul lui Putin, Aleksei Navalnîi, a spus că votul este "o enormă minciună" și a făcut apel la susținătorii săi să se mobilizeze pentru alegerile regionale din septembrie.

Unul dintre amendamentele votate îi permite actualului șef de la Kremlin să candideze de încă două ori, după ce va lua sfârșit actualul mandat, în 2024. Astfel, acesta poate rămâne la conducerea Rusiei până în 2036, când va avea 84 de ani. 

Au mai fost introduse în legea fundamentală modificări precum credința în Dumnezeu, căsătoria doar între persoane heterosexuale, învățământ patriotic, indexarea pensiilor. 

Opoziția critică actuala putere că și-a asigurat participarea la referendum, dar și voturile populației, prin organizarea unei loterii cu cadouri pentru participanți, precum și bonuri de cumpărături pentru cei care votează online.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri