Jurnalul.ro RIO 2016 RIO 2016: Canotaj: Pîrghie şi Palamariu, calificaţi în semifinalele probei de dublu rame

RIO 2016: Canotaj: Pîrghie şi Palamariu, calificaţi în semifinalele probei de dublu rame

Canotorii români Cristi-Ilie Pîrghie şi George Palamariu s-au calificat în semifinalele probei de dublu rame masculin, sâmbătă, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce au ocupat locul al treilea în seria a doua.

Pîrghie şi Palamariu au fost cronometraţi cu timpul de 6 min 51 sec 71/100, devansaţi de francezii Germain Chardin/Dorian Mortelette (06 min 42 sec 00/100) şi de britanicii Alan Sinclair/Stewart Innes (6 min 50 sec 77/100).

Semifinalele vor avea loc marţi, de la 15,50, respectiv 16,00 (ora României).

România va mai evolua la Rio încă în patru probe la canotaj: patru rame fără cârmaci fără cârmaci masculin (Constantin Adam, Vlad Dragoş Aicoboae, Marius Vasile Cozmiuc, Toader Gontaru), opt rame cu cârmaci feminin (Laura Oprea, Mihaela Petrilă, Ioana Strungaru, Mădălina Bereş, Adelina Boguş, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Iuliana Popa, Daniela Druncea), dublu rame fără cârmaci feminin (Elena Lavinia Târlea, Laura Oprea) şi dublu vâsle feminin, categorie uşoară (Ionela Livia Lehaci, Gianina Beleagă).
AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri