Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Robert Negoiţă, îi cere premierului Viorica Dăncilă să se asigure că, la întâlnirea de marţi dintre ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi structurile asociative ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, privind rectificarea, nu vor fi iniţiate "tertipuri menite să dezbine" şi să "spolieze câte ceva din bugetele cuvenite" autorităţilor locale.
"Ţinând cont de declaraţiile publice ale domnului ministru făcute până acum, dar mai ales de faptul că, în ultima perioadă, au fost numeroase tentative ale domniei sale de a schimba din mers obligaţiile pe care a promis că le respectă, în numele comunităţii Sectorului 3 vă adresăm public următoarea solicitare: asiguraţi-vă că, înaintea întâlnirii de mâine, domnul ministru de Finanţe are capacitatea de a înţelege şi respecta valoarea unei promisiuni făcute în numele statului, de la cel mai înalt nivel, pe care îl reprezintă. Dar şi că stopează iniţierea oricăror feluri de tertipuri menite să dezbine şi să mai spolieze câte ceva din bugetele cuvenite autorităţilor locale. Considerăm că aveţi această obligaţie cu atât mai mult cu cât, chiar dvs, de la înălţimea funcţiei pe care o ocupaţi, aţi promis că veţi respecta discuţiile avute cu noi iniţial. Noi, primarii de municipii din România, considerăm că, în momentul în care statul român, prin cei mai înalţi demnitari ai lui, nu are bunăvoinţa de a-şi respecta cuvântul dat public, atunci lucrurile în România au intrat într-o zodie neagră, iar posibilele repercusiuni ale acestei stări de fapt pot fi fatale pentru administraţia locală", se arată într-o scrisoare deschisă semnată de Robert Negoiţă, primar al Sectorului 3.
Zilele trecute, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, anunţa că în săptămâna aceasta va fi luată o decizie cu privire la modul în care se va efectua rectificarea bugetară, după o discuţie cu structurile asociative ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, fiind două posibile variante.
"O să avem un dialog cu toate cele patru structuri asociative, nu separat, nu pe structuri asociative separat, pentru că nu este corect, pentru transparenţă, pentru echilibru, pentru încredere între părţile la discuţie, între cele patru structuri asociative: consilii judeţene, primării de oraşe, municipii sau comune şi Ministerul de Finanţe. (...) Impozitul pe venitul global s-a spus foarte clar că pe primul semestru, aşa cum s-a discutat acum mai mult timp, cred că de peste o lună, se va aloca la nivel local în întregime, cum este normal să fie, cu toate că Legea bugetului pe anul acesta nu prevede acest lucru. Numai că trebuie să decidă structurile asociative în baza cărei formule acest impozit pe venit 100% se distribuie către comunităţile locale, dacă se face pe bază de formulă şi aici sunt avantaje, sunt situaţii în sensul că cei care au primesc mai mult, iar cei care nu au, din păcate, sunt păgubiţi, asta o variantă", a declarat Teodorovici, într-o conferinţă de presă, la Ploieşti.
Potrivit acestuia, o altă variantă este ca Ministerul de Finanţe să echilibreze bugetele. "O a doua variantă, care poate să fie şi soluţia, să fie rolul echilibrării prin lege şi anume Ministerul de Finanţe să echilibreze bugetele locale, pentru că sunt comunităţi locale care au nevoie să funcţioneze pe diverse zone. Decizia aparţine în totalitate celor patru structuri asociative. Mâine - poimâine, săptămâna viitoare, vor fi discuţii la Finanţe între Ministerul de Finanţe şi reprezentanţii acestor patru structuri asociative pentru a găsi forma optimă la rectificarea bugetară, dacă s-ar putea găsi varianta optimă, să mulţumim pe toată lumea, ar fi cea mai bună", a precizat ministrul. AGERPRES