Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ROBOR la 3 luni rămâne sub 3%. La ce valoare va ajunge în 2022

ROBOR la 3 luni rămâne sub 3%. La ce valoare va ajunge în 2022

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, închide săptămâna la 2,98%, după ce a staţionat timp de două zile la 2,97%.

Indicele era cotat luni la 2,89%. De la începutul lunii decembrie, indicele a crescut cu peste 10%, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de al BNR.

Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, s-a majorat vineri la 3,13%, de la 3,11% cu o zi înainte, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru 12 luni, a crescut la 3,20%, de la 3,18% joi.

Analiştii financiari estimează că indicele ROBOR la 3 luni va ajunge la 3,22% în următoarele 12 luni, potrivit sondajului din noiembrie realizat de CFA Society.

În acelaşi timp, noul indice IRCC, folosit la calculul dobânzilor la creditele noi, luate din mai 2019 până acum, are valoarea de 1,08% pentru creditele luate în T2/2021. Nivelul se calculează trimestrial, pe baza tranzacţiilor efectiv realizate pe piaţa interbancară de către bănci cu 6 luni în urmă.

BNR a decis în ultima şedinţă de politică monetară din acest an, să majoreze dobânda de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, de la 1,50% pe an, şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară.

 

Subiecte în articol: robor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri