„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniștrilor Sănătății de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuție este contribuția pacienților, contribuția personală a pacienților pentru servicii medicale și medicamente. În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sistemul de sănătate sunt suportate de către pacienți, e un procent destul de mare pentru UE și trebuie să lucărm ca în timp acest procent să se reducă, nu să crească”, a spus Rafila.
El a explicat că acest indice reprezintă banii cu care contribuie pacienții pentru servicii medicale în raport cu bugetul alocat sănătății.
„Există niște indicatori care arată că până la 15% suntem într-o zonă de siguranță, adică într-o zonă în care sistemul de sănătate funcționează bine, între 15 și 25-30% este o zonă intermediară, în care ne găsim și noi, peste 30% împovărează foarte mult pacienții și accesul la servicii de sănătate”, a declarat ministrul Sănătății.
El a spus că România trebuie să găsească soluții pentru scăderea acestui procent.
„Trebuie să avem o politică coerentă pe termen mediu sau lung, că nu se pot obține rezultate de azi pe mâine”, a precizat Rafila. Una dintre soluții este „creșterea încrederii în sistemul public de sănătate, unde nu se plătesc bani suplimentari, și o politică care să favorizeze această încredere a pacientului, (...) prin investiții, dotări și empatie”.
(sursa: Mediafax)