Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România are a doua cea mai mare creştere economică din UE

România are a doua cea mai mare creştere economică din UE

Cu războiul la graniţă şi una dintre cele mai mari inflaţii din UE, România înregistrează a doua cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană: +2,1% în trimestrul al doilea faţă de primul trimestru.

Economia României a avut a doua cea mai bună creştere economică din Uniunea Europeană, trimestru la trimestru, în T2/2022. Avansul economiei româneşti de 2,1% în T2 vs. T1 a fost depăşit doar de creşterea economică de 2,6% din Olanda, dintre ţările care au publicat informaţii privind evoluţia PIB, arată datele agregate de Eurostat, biroul european de statistică, notează Ziarul Financiar.

În medie, economia Uniunii Europene a crescut, trimestru la trimestru, cu 0,4%. Au fost şi scăderi însă: economia Poloniei a înregistrat o contracţie de 2,3%, a Bulgariei de 1,1% şi a Letoniei de 1,4%.

În ceea ce priveşte evoluţia în T2/2022 faţă de T1/2022, cu creşterea economică de 5,3%, România este în pe locul 6, împreună cu Olanda. Cele mai importante creşteri au fost înregistrate în Slovenia (+8,3%), Portugalia (+6,9%) şi Ungaria (6,5%).

De asemenea, este importantă creşterea economică din Germania, de 1,5%, economia germană însemnând cirac un sfert din economia europeană. De asemenea, economia Franţei, a doua ca mărime din UE, a avansat cu 4,2% în T2/2022, faţă de acelaşi trimestru din 2021.â

În medie, PIB-ul Uniunii Europene a crescut cu 4% în trimestrul al doilea din 2022, prin comparaţie cu acelaşi trimestru din 2021.

Subiecte în articol: crestere economica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri