Jurnalul.ro Sport Sporturi Romania are o noua CAMPIOANA MONDIALA

Romania are o noua CAMPIOANA MONDIALA

Sportiva româncă Oana Corina Constantin este noua campioană mondială de gimnastică aerobică în proba individuală, la Campionatele lumii găzduite în aceste zile de Incheon (Coreea de Sud).

 

Legitimată la Farul Constanța și antrenată de Maria Fumea, Oana Corina Constantin (24 de ani), care, prin evoluția ei a contribuit și la medalia de argint adjudecată, tot sâmbătă de echipa României, și-a înscris în palmares, la 24 de ani, cel mai bun rezultat al carierei, medalia mondială de aur, după ce câștigase un argint în proba individuală la Campionatele europene de la București, din 2011, precum și un bronz în concursul de grup.

În proba individuală, medalia de argint a fost obținută la Incheon de chinezoaica Yu Yugyang, iar cea de bronz — de Aurelie Joly (Franța).

De asemenea, în cadrul finalelor de sâmbătă, Lucian Săvulescu, Lavinia Panaete, Dacian Barna au ocupat locul 4 la trio, iar în proba de dance reprezentantele României (Anca Surdu, Mădălina Cioveie, Andreea Bogati, Alexandra Oprea, Andreea Darie, Laura Cristache, Denisa Ganea, Bianca Becze) s-au clasat pe locul 5, în ambele aceste probe aurul revenind țării gazdă, Coreea de Sud.

 

Agerpres

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri