Conform ANS, Andrei Muntean, Nicholas Țarcă, Răzvan Marc, Roland Modoianu, Emilian Neagu și Nicolae Bera au plecat deja spre Italia. Sportivii, antrenați de Marius Berbecar, Marius Urzică și Remus Jivan, vor reprezenta România în competiția seniorilor, în perioada 24-28 aprilie.
România va concura în prima subdiviziune, alături de reprezentanții Norvegiei, Suediei, Belgiei, Islandei, Olandei, Ungariei și Sloveniei, începând competiția la cal cu mânere.
La întrecerea juniorilor, România va fi reprezentată de David Puicea, Sebastian Torcică și Alexandru Ionescu, care vor concura în calificări pe 25 aprilie, în prima subdiviziune, alături de reprezentanții Israelului, Sloveniei, Ungariei, Albaniei și Irlandei. Ei sunt însoțiți de antrenorii Ștefan Gal și Monica Marton și de arbitrul Ioan Balint.
„Peste 300 de gimnaști (seniori și juniori) din 38 de țări vor fi prezenți la Rimini în perioada 24-28 aprilie. Sportivul cel mai bine clasat la individual, dintre cei care nu sunt calificați la Jocurile Olimpice, va obține biletul pentru Paris”, transmite ANS.
La feminin, Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarță și Maria Ceplinschi vor concura în perioada 2-5 mai. Rezerve sunt Amalia Puflea și Andreea Preda.
Componența echipei României a fost stabilită pe baza criteriilor de selecție în urma rezultatelor la două competiții, desfășurate la Timișoara și Izvorani, spun reprezentanții Agenției.
La junioare, vor concura pentru România Anamaria Mihăescu, Adelina Ionescu, Ariana Cotu, Nelli Papana și Alexia Blănaru, rezerve fiind Iris Iordache și Daria Tănasă.
(sursa: Mediafax)