Jurnalul.ro Ştiri Observator România, la coada Europei: Doar 16% dintre cetățeni comunică online cu instituțiile publice

România, la coada Europei: Doar 16% dintre cetățeni comunică online cu instituțiile publice

de Redacția Jurnalul    |   

Ponderea românilor care, în 2022, au interacționat online cu autoritățile sau serviciile publice în scop personal a fost sub 16%, în timp ce media europeană este de 60% , potrivit unei analize realizate de Lighthouse PR.

Cu această rată de participare, România se află pe ultimul loc în Europa, a stabilit analiza. Totodată, România a coborât două poziții în clasamentul Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea componentei de e-guvernare față de 2020, când era pe locul 55 din 193 de state membre ale organizației.

Realizatorii studiului consideră că datele reflectă una dintre lacunele majore ale comunicării publice din România: incapacitatea instituțiilor publice de a întări relația cu cetățeanul prin utilizarea instrumentelor electronice proprii.

„Comunicarea publică performantă, în România, este blocată încă de standarde învechite, iar inițiativa în acest domeniu este gripată de un exces de proceduri birocratice. Dincolo de componenta tehnică, devenită justificarea predilectă în tot ce nu iese, lipsa de gândire strategică și de asumare întrețin o comunicare publică neconvingătoare și inconsecventă. Funcția de comunicare este organizată precar în majoritatea instituțiilor publice, astfel că proiectele integrate sau strategiile sunt văzute strict ca obligație birocratică”, a explicat Cosmina Croitoru, reprezentantul companiei care a realizat studiul.

Situațiile de criză, inclusiv cele recente, determină o creștere substanțială a interesului public pentru informații clare care să ajute utilizatorii. Aceasta duce și la o creștere a ratei de utilizare a platformelor de internet pe care instituțiile publice din România le dețin. O analiză în Google Trends pe cuvintele ”guvernul României”, ”ministerul sănătății”, ”vaccinuri covid”, ”efecte adverse vaccin” arată o creștere semnificativă a interesului public pentru informațiile care vizează aceste instituții sau teme în momentele-cheie ale pandemiei COVID, au precizat realizatorii studiului.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri