Jurnalul.ro Ştiri Observator România construiește o conductă de transport gaze naturale pe direcția Tuzla–Podișor

România construiește o conductă de transport gaze naturale pe direcția Tuzla–Podișor

de Redacția Jurnalul    |   

România va construi o conductă de transport gaze naturale pe direcția Tuzla–Podișor, cu o lungime de peste 300 de kilometri. „Facem un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră, în perimetrul Neptun Deep”, spune premierul Nicolae Ciucă.

„Facem astăzi (joi - n.r.) un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră, în perimetrul Neptun Deep. Semnarea documentului de către Transgaz, OMV-Petrom și Romgaz este angajamentul ferm pentru dezvoltarea gazoductului Tuzla-Podișor și pentru decizia finală de investiții estimată la 4 miliarde de euro, așteptată în vara acestui an. Cu toții ne dorim ca acest proiect de o importanță strategică pentru România să avanseze, iar exploatarea gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep să demareze cât mai curând posibil. Avem în vigoare legea offshore, un cadru favorabil investițiilor în energie, și pregătim, iată, dezvoltarea infrastructurii de transport a gazelor ce vor fi valorificate din Marea Neagră”, spune Nicolae Ciucă.

El precizează că documentul parafat joi are în vedere construirea unei conducte de transport gaze naturale pe direcția Tuzla–Podișor, cu o lungime de peste 300 de kilometri.

„Estimată la 500 de milioane de euro, această investiție va face posibil ca în nodul tehnologic de la Podișor, gazele din Marea Neagră să intre în sistemul național de transport și să ajungă astfel la operatorii economici și la gospodăriile din localitățile racordate la sistem. Un alt beneficiu al acestui proiect este legătura pe care o va face între sursele noi de gaze naturale din Coridorul Transbalcanic și Coridorul Vertical din care face parte și conducta BRUA. La nivelul Guvernului, am făcut pregătirile necesare. Compania Transgaz a semnat contractul de execuție, lucrările urmând a fi demarate după luarea deciziei finale de investiție de către concesionarii de perimetre off-shore din Marea Neagră”, adaugă premierul.

Nicolae Ciucă apreciaqză că „preocuparea pentru creșterea securității energetice a României și pentru asigurarea energiei la costuri accesibile cetățenilor și mediului de afaceri a fost un fir roșu al guvernării”.

„Am disponibilizat resurse naționale și europene, am încurajat investiții pentru creșterea capacității de producție și dezvoltarea infrastructurii de transport a energiei. Am promovat soluții pentru diversificarea mix-ului energetic, prin dezvoltarea de noi proiecte în domeniul energiei regenerabile - solar, eolian onshore şi off-shore, hidro, hidrogen - precum şi accelerarea proiectelor nucleare - SMR NuScale – RoPower Nuclear, investiții în unitățile 3 și 4 de la CNE Cernavodă, Retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă, dar și proiectul Instalației de Detritiere de la Cernavodă. Acordăm atenția cuvenită tranziţiei energetice şi atingerii obiectivelor privind schimbările climatice. Este necesar însă, ca acest proces să fie susţinut de măsuri flexibile şi adaptate corespunzător pentru a îndeplini obiectivele de decarbonizare, pe de o parte, şi pentru a oferi suficientă protecţie consumatorilor, în special celor vulnerabili, pe de altă parte”, menționează Ciucă.

El amintește că, în perioada imediat următoare, vor fi puse în transparență proiectele finanțate prin Planul REPowerEU, cu o alocare disponibilă României de aproximativ 1,4 miliarde de euro.

„Pregătim investiții pentru extinderea și modernizarea infrastructurii de transport a energiei, dar și pentru creșterea producției de energie, îndeosebi, din surse regenerabile. Există toate premisele ca România să ajungă principalul producător de panouri fotovoltaice la nivel european. Am avut consultări cu investitori din acest domeniu - AE Solar, Rombat - și m-a bucurat intenția lor de a dezvolta proiecte importante în domeniul tehnologiilor de producere și stocare a energiei verzi. Sunt în concordanță cu obiectivele Guvernului de a facilita accesul cât mai multor locuințe și instituții publice la energia curată produsă la un cost cât mai mic, motiv pentru care am dublat bugetul din acest an al Programului Casa verde.
Ceea ce am reuși să facem în acest domeniu în ultimul an, dovedește că România are resursele, forța de muncă și potențialul să performeze în sectorul energetic. Și această este direcția susținută ferm de Guvern. Urez succes Transgaz în realizarea gazoductului, precum și OMV-Petrom și Romgaz în derularea exploatării gazelor naturale de la Marea Neagră”, încheie Ciucă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: conducta gaze naturale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri