Jurnalul.ro Ştiri Observator România, obligată să recunoască familiile formate din persoane de același sex

România, obligată să recunoască familiile formate din persoane de același sex

de Redacția Jurnalul    |   

România este obligată să recunoască familiile formate din persoane de același sex, după ce CEDO a respins o contestație depusă de Guvern, anunță ACCEPT într-un comunicat de presă.

Obligația României de a proteja și recunoaște familiile formate din persoane de același sex este reconfirmată de Colegiul de judecători ai Marii Camere, care a respins contestația depusă de Guvernul României în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României.

Astfel, spune ACCEPT, decizia CEDO pronunțată în luna mai a acestui an rămâne definitivă, la fel ca obligația Guvernului și Parlamentul României de a adopta măsuri urgente care să asigure protecția și recunoașterea legală a tuturor familiilor.

„Nu mai există căi de atac prin care statul să se sustragă de la obligațiile pe care le are față de proprii cetățeni. Este momentul ca România să facă pasul firesc, pentru care majoritatea populației se declară pregătită. Zeci de mii de români au așteptat încrezători concluzia Colegiului de judecători ai Marii Camere, format din reprezentanți ai țărilor membre, după ce Guvernul a hotărât să amâne implementarea Hotărârii CEDO care-l găsește vinovat pentru încălcarea Articolului 8 al Convenției Europene, privind viața de familie. Declarația de inadmisibilitate a contestației nu a întârziat să apară, valorile europene fiind clare și asumate de majoritatea covârșitoare a statelor membre. Cu toate acestea, realitatea arată că fiecare zi în care România a întârziat să ia măsuri a adus prejudicii reale cuplurilor formate din persoane de același sex”, informează asociația citată.

Atitudinea statului român față de această problemă urgentă cu care se confruntă familiile LGBT „este o dovadă de nepăsare care afectează România pe mai multe paliere”, transmite ACCEPT.

„Dincolo de nerespectarea angajamentelor luate de România față de partenerii europeni în baza convențiilor și tratatelor la care este parte, cei care au de suferit din cauza lipsei unei legislații care să asigure protecție și recunoaștere familiilor formate din persoane de același sex rămân, în continuare cetățenii. Tratamentul la care statul îi supune este unul nedemn și profund condamnabil. Deși formează familii bazate pe iubire și respect reciproc și își îndeplinesc toate obligațiile și îndatoririle în fața statului, persoanele LGBT sunt condamnate la invizibilitate și nesiguranță în lipsa unor legi adaptate realităților sociale. Nu se pot vizita la spital, nu pot moșteni bunurile obținute împreună de-a lungul vieții, nu pot beneficia de asigurarea de sănătate a partenerului în cazul în care celălalt partener nu are o sursă de venit”, se menționează în comunnicat.

Conform asociației, o componentă importantă a exodului cu care se confruntă România în acest moment reprezintă un rezultat al atitudinii statului față de drepturile omului, iar „mulți români au decis să părăsească țara în ultimii 30 de ani pentru a-și putea întemeia o familie, lăsându-și în urmă părinții”.

„Încercarea statului român de amâna încă o dată recunoașterea și protecția familiilor noastre a eșuat. Nu mai există absolut nici un motiv care ar putea fi invocat pentru a justifica continuarea discriminării prin lege într-un stat democratic. Familiile noastre sunt parte a acestei societăți și trebuie să fie tratate egal acum și protejate juridic fără întârziere!”, declară Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru, una dintre cele 21 de familii care au dat România în judecată la CEDO.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: romania familii accept
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri