Jurnalul.ro Special Anchete România pandemică, în zodia abuzului ridicat la rang de lege

România pandemică, în zodia abuzului ridicat la rang de lege

de Ion Alexandru    |   

Pandemia de Covid-19, în România, a fost gestionată, așa cum arată rapoartele Avocatului Poporului, hotărârile instanțelor de judecată și deciziile Curții Constituționale, într-un mod autoritar, pe genunchi și care au pus sub semnul întrebării drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Din cele cinci valuri ale pandemiei, primul a generat instaurarea stării de urgență, în care România a fost guvernată prin două decrete prezidențiale și mai multe ordonanțe militare. Iar, începând cu luna mai a anului 2020, situația pandemică este gestionată prin hotărâri de guvern, prin care este prelungită, lunar, starea de alertă. 

În toată această perioadă, libertățile individuale și colective au avut de suferit, de la interdicția de mobilitate, la limitarea programului de lucru, la închiderea unor sectoare importante ale economiei, intruziunea statului în viața privată, impunerea purtării măștii, mai ales în aer liber, prin acte normative neconstituționale, toate culminând cu diferențierea populației în două categorii: vaccinații și nevaccinații. Zeci de hotărâri judecătorești ale curților de apel au desființat, în tot sau în parte, aceste măsuri de restricție, însă fără efect juridic concret. Asta, deoarece, deși anulate, măsurile erau reintroduse de Guvern, printr-o altă hotărâre. La doi ani de la declanșarea pandemiei, a sosit momentul bilanțului. Deși unele dintre aceste măsuri adoptate au avut justificare medicală, din punct de vedere juridic și legal au afectat însăși esența unui stat de drept, unde Constituția reprezintă supremația legii.

Un raport întocmit, la finalul anului 2020, de Avocatul Poporului, care a analizat respectarea drepturilor omului în România, odată cu instituirea măsurilor excepționale introduse în timpul stării de urgență și în primele patru luni ale stării de alertă, dezvăluia că, în țara noastră, au fost luate cele mai dure măsuri, raportat la impactul pandemiei. 

 Potrivit acestui raport, deși România nu a avut, în perioada stării de urgență, un număr de victime comparabil cu al țărilor care au fost puternic lovite de pandemie, cum ar fi Marea Britanie, Spania, Italia, Franța sau Germania și nici nu a cunoscut un număr semnificativ de persoane internate în secțiile ATI ale spitalelor, a fost singura țară din Uniunea Europeană unde au fost luate măsuri de o duritate excepțională.

Românii, jefuiți, în două luni, de 120 de milioane de euro

„Au fost luate cele mai drastice măsuri în sensul restrângerii unor drepturi și libertăți. O parte a acestor măsuri au fost benefice, în sensul în care s-a împiedicat răspândirea comunitară a virusului COVID-19”, se arată în document. Este de remarcat faptul că au fost înregistrate cele mai multe amenzi (310.000), cuantumul lor ridicându-se la 120 de milioane de euro, în contextul în care venitul mediu era, la acel moment, de 3.189 lei. În România a fost instituită cea mai lungă perioadă de restricții, începând cu data de 16 martie 2020, însumând, la data redactării raportului, 180 de zile. Nu în ultimul rând, Avocatul Poporului semnalează că au fost internate obligatoriu, și pe perioada stării de urgență, și pe perioada stării de alertă, toate persoanele infectate, chiar dacă nu au prezentat simptome, lucru aproape unic pe mapamond.

Pensionarii, drepturi cu termen redus

În timpul stării de urgență, Guvernul condus de Ludovic Orban a instituit interdicția pentru persoanele care aveau peste 65 de ani să părăsească domiciliul, cu excepția a două ore pe zi. Atât pentru această categorie, cât și pentru cetățenii care aveau vârsta sub această limită, a fost introdusă celebra „declarație pe propria răspundere”. Pe timpul nopții, se putea ieși din casă numai în scop profesional sau la urgențe.

În lunile martie, aprilie și mai ale anului 2020, Executivul a modificat, prin ordonanță de urgență, Codul Penal, majorând unele pedepse și introducând infracțiuni noi, cu toate că Referendumul pe justiție, din mai 2019, organizat de președintele României, Klaus Iohannis, interzice cu desăvârșire acest lucru.

Amenzile abuzive și nelegale instituite de Guvernul Orban, desființate de CCR

La începutul lunii mai 2020, cu doar o săptămână înainte de expirarea stării de urgență, Curtea Constituțională a decis că OUG 36/2020, în baza căreia a fost majorat cuantumul amenzilor pentru nerespectarea interdicțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare, este neconstituțională. Aceste amenzi au început să fie aplicate de către Poliție din data de 3 aprilie 2020 și, conform dezlegării CCR, toate acestea au putut fi anulate în instanțele de contencios administrativ.

Prin această decizie, Curtea Constituțională a admis sesizarea înaintată de Avocatul Poporului, Renate Weber, care a atacat OUG 36/2020, prin care Guvernul a modificat Ordonanța 1/1999 privind regimul stării de urgență și al stării de asediu, în principal cu privire la regimul sancțiunilor contravenționale. Executivul a reglementat, atunci, faptul că nerespectarea restricțiilor de circulație se sancționează cu amendă de la 2.000 la 20.000 de lei pentru persoane fizice și de la 10.000 de lei la 70.000 de lei pentru persoane juridice.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri