Românii muncesc o perioadă de timp mai scurtă decât media europeană, deşi decalajul s-a mai diminuat din 2009 şi până azi. Angajaţii români se îmbolnăvesc mai repede, ei având o activitate în condiţii de sănătate mai redusă, până la o vârstă sub cea standard de pensionare. Pe de altă parte, avem cele mai mici cheltuieli cu protecţia socială, ca pondere în PIB, din UE, cu alocări infime la ajutoarele de şomaj, dar ridicate la sprijinirea persoanelor vârstnice. Dintre statele membre, Suedia ocupă primul loc în top din punctul de vedere al persoanelor apte de lucru pe un interval îndelungat.
Durata preconizată a vieții profesionale a persoanelor din UE (adică numărul de ani în care tinerii în vârstă de 15 ani urmează să lucreze în viața lor) a fost anul trecut de 36,2 ani. În 2009, durata era de 34,4 ani, deci mai scurtă cu 1,8 ani, conform unui studiu Eurostat.
În România, nivelul preconizat în 2018 este de 33,5 ani, mai mare decât cel din 2009, de 31,4 ani. Aşadar, diferenţa faţă de media UE a scăzut uşor, de la 3 la 2,7 ani.
Durata preconizată a vieții profesionale diferă sensibil între statele membre. Italia, ţara unde angajaţii muncesc cel mai puţin, a avut anul trecut o cotă de 31,8 ani (în creştere de la 29,7 ani în 2009), Croaţia, 32,4 ani (31,8 ani în 2009), Grecia, 32,9 ani (32,1 ani în 2009). La polul opus, statele cu cele mai mari perioade estimate de muncă sunt Suedia, cu 41,9 ani în 2018 (39,8 ani în 2009), Olanda, cu 40,5 ani (39,0 ani în 2009), şi Danemarca, 39,9 ani în 2018 (în creştere de la 39,8 ani în 2009).
Scandinavii rezistă, letonii cedează
Una dintre cauzele pentru care românii muncesc mai puţin, în comparaţie cu ceilalţi europeni, este şi durata de viaţă. Astfel, în ţara noastră, femeile se menţin sănătoase până la 59 de ani, iar bărbaţii, până la 59,8 ani. După trecerea de aceste praguri, încep pensionările pe caz de boală. Mediile Uniunii Europene sunt cu peste trei ani mai ridicate, 64,2 ani la femei şi 63,5 ani la bărbaţi. Suedia, ţara cu cea mai mare durată de muncă, are şi populaţia cea mai sănătoasă. Aici femeile se îmbolnăvesc, în medie, de pe la 73,3 ani, iar bărbaţii, de la 73,0 ani, niveluri cu peste 13 ani mai mari decât cele din România. Şi Italia, statul cu cea mai scăzută perioadă de muncă din spaţiul comunitar, stă mai bine decât noi: femeile sunt sănătoase până la 67,2 ani, iar bărbaţii, până la 67,6 ani, cote superioare mediilor UE. Persoanele din Letonia devin cel mai repede indisponibile pentru activitate, femeile, la 54,9 ani, iar bărbaţii, la 52,3 ani.
Vârsta-standard de pensionare în România este, în prezent, de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei, niveluri apropiate celor din ţările UE. Bărbații din UE trebuie să lucreze mai mult decât femeile: în medie, durata de muncă preconizată pentru bărbați este de 38,6 ani, iar pentru femei, 33,7.
Cei mai zgârciţi cu protecţia socială
România este ţara UE care cheltuieşte cu protecţia socială cel mai puţin, în raport cu cât produce, 14% din Produsul Intern Brut (PIB). Ne urmează în acest clasament Letonia, Irlanda și Lituania (toate 15%). Cele mai darnice state sunt Franța (34%), Danemarca (32%) și Finlanda (31%). Media spaţiului comunitar se cifrează la 27,9%, aproape dublu faţă de România. Cheltuielile cu protecția socială merg către cinci mari direcţii: familie şi copii, şomaj, cazuri de boală şi dizabilităţi, populaţie vârstnică şi supravieţuitori, locuinţă şi excluziune socială. România are o pondere foarte mare în total la cheltuielile cu populaţia vârstnică, 56,3%. Din acest punct de vedere, ne întrec Grecia (62,8%), Portugalia (58,3%) și Italia (57,8%). În schimb, alocăm foarte puţin pentru ajutoarele de şomaj, 0,5% din total, cel mai mic nivel din UE. România mai cheltuieşte 7,7% pentru familie şi copii, 34,5% la capitolul boală şi dizabilităţi, 1,1% pentru locuinţe şi excluziune socială.