Jurnalul.ro Special Anchete Scandal uriaș la Romsilva. Bonus HALUCINANT de pensionare: 100.000 de euro pentru un fost director

Scandal uriaș la Romsilva. Bonus HALUCINANT de pensionare: 100.000 de euro pentru un fost director

de Redacția Jurnalul    |   

Un fost director din cadrul Romsilva a primit un bonus de pensionare de 500.000 de lei (aproximativ 100.000 de euro), sumă care, după impozitare, s-a redus la 290.000 de lei (58.000 de euro), a confirmat Regia Națională a Pădurilor. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a calificat situația drept „halucinantă”, criticând cheltuielile mari dintr-o instituție publică.

Regia a explicat că acest caz reprezintă o excepție, deoarece bonusurile medii acordate în ultimii doi ani s-au ridicat la 90.000 de lei, echivalentul a 18.000 de euro. Cu toate acestea, odată cu intrarea în vigoare a ordonanței trenuleț, aceste bonusuri au fost anulate începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit Antena 3 CNN.

Cine a încasat bonusul de 100.000 de euro?

Surse din Ministerul Mediului susțin că beneficiarul acestui bonus uriaș este Teodor Țigan, fost director al Direcției Silvice Arad și director general provizoriu al Romsilva între 2020 și 2022. Bonusul, calculat pe baza vechimii de peste 30 de ani și a salariului, a fost echivalentul a zece salarii brute.

Majoritatea bonusurilor de pensionare acordate în Romsilva se situează între 20.000 și 30.000 de lei, a declarat Regia. Totuși, ministrul Mediului a criticat formulările din contractul colectiv de muncă, care permit acordarea unor sume mari sub pretextul salariilor brute convertite în sume nete.

„În contractul colectiv de muncă s-a convenit ca la pensionare să primești 10 salarii brute, luate în cuantum net. Sunt persoane în Regia Națională a Pădurilor Romsilva care la pensionare, conform contractului colectiv de muncă legal discutat cu sindicatul, cu consiliul de administrație, cu conducerea executivă, dar în conformitate cu acel contract colectiv de muncă, persoana respectivă, la pensionare, a încasat 500.000 lei”, a spus Mircea Fechet, la Digi24.

Ministrul Mediului a adăugat că i se pare „halucinant”.

„În contractul colectiv de muncă, după lungi negocieri între sindicat și conducerea executivă a Regiei Naționale a Pădurii, s-a convenit ca la pensionare să primești 10 salarii. Asta se mai întâmplă și în alte regii. Primești unu, primești două, primești nouă. Ceea ce e cu atât mai halucinant este faptul că cele 10 salarii, dacă citez din memorie formularea respectivă: 10 salarii brute luate în cuantum net. Și am zis: puteați să spuneți 20 de salarii, că măcar discutam sincer unii cu ceilalți. Cum să spui 10 salarii brute luate în cuantum net? Am cerut acum o săptămână lista acestor beneficii obținute de foștii angajați ai regiei”, a adăugat el.

Romsilva explică deciziile și schimbările

Regia Națională a Pădurilor a precizat că bonusurile de pensionare sunt reglementate încă din 1992 și au fost negociate cu sindicatele. Bonusurile se calculau între două și zece salarii brute, în funcție de vechimea angajatului. În prezent, conducerea Regiei lucrează la modificarea contractului colectiv de muncă, în contextul eliminării acestor bonusuri.

De asemenea, Romsilva a subliniat că instituția se autofinanțează, fără să beneficieze de subvenții de la bugetul de stat. Între 2019 și 2023, Regia a înregistrat un profit brut cumulat de 792,65 milioane de lei, din care a vărsat la bugetul de stat 716,71 milioane de lei.

Reducerea personalului și performanța economică

În ultimele trei decenii, Romsilva a trecut printr-o reducere semnificativă a personalului. Dacă în 1991 instituția avea peste 46.000 de angajați și administra 6,3 milioane de hectare de fond forestier, la sfârșitul anului 2023 numărul angajaților scăzuse la 14.189, iar suprafața administrată a ajuns la 3,12 milioane de hectare.

În pofida acestor ajustări, ministrul Mediului a atras atenția asupra unor direcții din Romsilva care nu generează profit sau înregistrează pierderi. Totuși, Regia susține că și-a menținut performanța financiară, contribuind semnificativ la bugetul de stat.

Anularea bonusurilor de pensionare de la 1 ianuarie 2025 a fost justificată ca parte a măsurilor de reducere a cheltuielilor în sectorul public. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri