Jurnalul.ro Ştiri Externe Rubla se prăbușește, după revolta eșuată

Rubla se prăbușește, după revolta eșuată

de Redacția Jurnalul    |   

Rubla rusă a deschis la un minim al ultimelor 15 luni față de dolar în primele tranzacții de dimineață, reacționând pentru prima dată la rebeliunea Wagner.

La ora 04.02 GMT, rubla era cu 2,1% mai slabă față de dolar, la 86,37, atingând 86,8800 la deschiderea pieței, potrivit Sky News.

Acesta marchează cel mai slab punct al său de la sfârșitul lunii martie 2022.

Mercenarii ruși conduși de Evgheni Prigojin s-au retras în cursul nopții de sâmbătă spre duminică din orașul Rostov pe Don, în sudul Rusiei, în baza unui acord care a pus capăt avansului lor rapid spre Moscova.

De asemenea, această evoluție a reînviat o veche temere în SUA cu privire la ce se întâmplă cu stocul nuclear al Rusiei în cazul unor tulburări interne.

Țițeiul Brent, o referință globală pentru principalul export al Rusiei, a crescut cu 0,2%, la 74,03 dolari pe baril.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: rubla cadere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri