Jurnalul.ro Tech Rusia a testat racheta Sarmat, catalogata drept invincibila!

Rusia a testat racheta Sarmat, catalogata drept invincibila!

Rusia a testat cu succes cea mai nouă rachetă balistică intercontinentală (ICBM), botezata Sarmat, a anunţat Ministerul Apărării rus, într-un comunicat. Exercitiul, al doilea reusit, s-a desfasurat pe cosmodromul Pleseţk din nordul tarii, armata precizand experimetul a decurs conform planificarilor.

 

Pentru mai multa convingere, Ministerul Apărării a postat chiar si o înregistrare video al acestui test pe contul său pe social media. Prima lansare a acestei rachete a avut loc in decembrie anul trecut.

Racheta Sarmat urmează să înlocuiască ICBM R-36M2 'Voevoda' (SS-18 Satan, conform codificării NATO), care se apropie de sfârşitul duratei sale de exploatare.

În discursul său despre starea naţiunii, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la 1 martie că Rusia a început să testeze racheta Sarmat care are practic 'o rază de acţiune fără limită' şi poate străpunge orice scut antirachetă.

Această rachetă nu poate fi detectată de niciun sistem de apărare existent, susţine Moscova. Conform specialiştilor, cu o rază de acţiune de 11.000 de km, Sarmat poate transporta până la 10 ogive nucleare capabile să şteargă de pe faţa pământului o metropolă întreagă. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri