Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia a reținut o jurnalistă americană de la Radio Europa Liberă, care nu s-a înregistrat ca „agent strain”

Rusia a reținut o jurnalistă americană de la Radio Europa Liberă, care nu s-a înregistrat ca „agent strain”

de Redacția Jurnalul    |   

Autoritățile din Rusia au reținut o jurnalistă a Radio Europa Liberă sub acuzația că nu s-a înregistrat ca „agent strain”, transmite Reuters.

Alsu Kurmasheva, care deține cetățenie rusă și americană, este al doilea jurnalist american reținut în Rusia în acest an. Evan Gershkovich, corespondent al Wall Street Journal, a fost arestat în martie sub acuzația de spionaj, pe care o neagă.

Agenția de știri rusă Tatar-Inform a anunțat că Kurmasheva nu s-a înregistrat ca „agent strain” în timp ce colecta informații despre activitatea militară a Rusiei. Ea riscă până la cinci ani de închisoare, potrivit Radio Europa Liberă, care a cerut eliberarea ei.

Kurmasheva a locuit la Praga până în luna mai, când a călătorit în Rusia din cauza unei „urgențe familiale”. Cele două pașapoarte ale sale au fost confiscate pe 2 iunie, când a încercat să zboare înapoi la Praga, și a fost amendată pentru că nu a notificat autoritățile ruse despre cetățenia sa americană.

Kurmasheva aștepta să i se returneze documentele atunci când a fost reținută, miercuri, pentru noi acuzații, a precizat postul.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: jurnalistă americană retinuta Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri