Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia se retrage. Armata lui Putin, pusă pe fugă în nord-estul Ucrainei

Rusia se retrage. Armata lui Putin, pusă pe fugă în nord-estul Ucrainei

de Şerban Mihăilă    |   

​​​​​​​La împlinirea a 200 de zile de război în Ucraina, trupele Kievului au recucerit zone întinse din sudul și nord-estul țării, într-o contraofensivă surprinzătoare, care a provocat Rusiei cea mai grea înfrângere, de când armata lui Putin a fost forțată să se retragă de la periferia capitalei ucrainene, în luna martie. Soldații ruși au fost puși pe fugă într-o serie de localități, între care orașul Izium, din regiunea Harkov, unde au lăsat în urmă muniție și echipamente militare. Potrivit ucrainenilor, rușii încep să dezerteze pe capete. Moscova a încercat să-și ascundă eșecul, susținând că se regrupează pentru a se concentra asupra Donețkului, justificare utilizată și în cazul retragerii din jurul Kievului.

Contraatacul a fost lansat în ultimele zile ale lunii august și, la început, s-a axat pe regiunea sudică Herson, care  fusese ocupată de forțele rusești în primele zile ale invaziei. Chiar în momentul în care Moscova și-a redirecționat atenția și trupele în zona atacată, Ucraina a lansat o altă ofensivă, surprinzătoare și extrem de eficientă, în regiunea nord-estică Harkov.

Confruntându-se cu perspectiva ca o mare parte din forțele sale să fie încercuite, Moscova a ordonat retragerea trupelor din Harkov, într-o schimbare spectaculoasă de situație, considerată atât de administrația Zelenski, cât și de o serie de analiști militari, un punct de cotitură în războiul care durează de șase luni.

Eliberați de sub ocupația rusă

Intrarea forțelor ucrainene, sâmbătă, în orașul Izium este considerată mai mult decât o victorie militară majoră. Este semnul că războiul din Ucraina ar putea intra într-o nouă fază, în care trupele rusești fac eforturi mari pentru a păstra teritoriul ocupat în ultimele luni.

Contingentele militare ale Rusiei au fost forțate să fugă din orașul strategic din est la doar cinci zile după ce armata ucraineană a lansat o nouă ofensivă, în regiunea Harkov.

„Rușii au fugit și au lăsat în urmă arme și muniție. Centrul orașului este liber!”, afirma, la sfârșitul săptămânii trecute, un purtător de cuvânt al „Brigăzii Bohun” a Forțelor Terestre ale Ucrainei, citat de CNN.

Izium, care este situat în apropierea graniței dintre regiunile Harkov și Donețk, se afla sub ocupație rusă de mai bine de cinci luni și devenise un centru important pentru armata invadatoare. Rusia folosea Izium ca rampă de lansare pentru atacuri spre sud. Orașul era utilizat ca bază logistică pentru una dintre principale campanii ale trupelor rusești: un asalt de luni întregi asupra regiunii adiacente Donbas, compusă din Donețk și Lugansk.

Chiar și autoritățile din Izium, susținute de Rusia, au fost nevoite să recunoască, sâmbătă, retragerea. Șeful administrației proruse a orașului, Vladislav Sokolov, citat de agenția de presă de stat rusă RIA, declara că situația din Izium era „foarte dificilă”. Ulterior, Sokolov, citat de agenția de știri rusă TASS, a afirmat: „Am început evacuarea, chiar dacă într-un ritm lent, dar, în măsura posibilităților, îi ducem pe oameni pe teritoriul Federației Ruse”.

Anunțul retragerii rusești a venit la câteva ore după ce trupele ucrainene au capturat orașul Kupiansk, la circa 50 de kilometri nord de Izium, singurul nod feroviar care aprovizionează întreaga linie de front a Rusiei în nord-estul Ucrainei. Oficialii ucraineni au postat fotografii cu trupele lor, ridicând steagul albastru și galben al țării, în fața primăriei din Kupiansk.

Astfel, mii de soldați ruși au rămas brusc fără provizii, de-a lungul unui front pe care s-au purtat unele dintre cele mai intense bătălii din timpul războiului.

Kirill Imashev, corespondentul militar al unui canal rusesc ce postează pe „Telegram”, a transmis că forțele rusești au părăsit Kupiansk și s-au retras peste râul Oskil pentru a se „regrupa”. El a mai afirmat că locuitorii orașului „și-au părăsit casele în grabă, temându-se de represalii din partea regimului de la Kiev”. „Sute de mașini pleacă din Kupiansk spre LPR (autoproclamata Republică Populară Lugansk)”, a spus Imashev.

Imaginile disponibile pe rețelele de socializare arată că populația civilă din zonele eliberate a întâmpinat cu entuziasm forțele ucrainene. Oficialii ucraineni au avertizat însă că oricine a colaborat cu ocupanții ruși se va confrunta cu sancțiuni penale.

În același timp, ucrainenii susțin că unele trupe rusești dezertează acum din cauza „pierderilor semnificative” pe care le-au suferit. Statul Major General al forțelor armate ucrainene anunța, vineri, că au avut loc cel puțin 15 dezertări. Potrivit aceleiași surse, soldații își abandonează uniformele și poartă haine civile, în încercarea de a trece drept localnici, în timp ce caută modalități de a se întoarce pe teritoriul rusesc.

Contraofensivă rapidă și surprinzătoare

Avansul rapid de sâmbătă nu s-a încheiat la Izium, deoarece Ucraina pare să fi deschis un nou front contra apărării rusești la granița dintre regiunile Donețk și Lugansk. Șeful administrației militare regionale pentru Lugansk, Serhi Haidai, a afirmat că Lisichansk a fost ținta unei noi ofensive.

Orașul a fost ultimul din regiunea Lugansk, în estul Ucrainei, care a căzut sub control rusesc, în iulie, după săptămâni de lupte intense. Haidai a declarat pentru CNN că „ocupanții, inclusiv colaboratorii și militarii, fug în grabă”.

De când a început contraofensiva, susține Kievul, forțele sale au recucerit peste 30 de așezări din regiunea Harkov.

În regiunea Herson, trupele ucrainene încearcă să alunge forțele rusești din bastionul lor de pe malul vestic al râului Nipru, un potențial punct strategic pentru o incursiune mai adâncă a Moscovei în Ucraina.

Herson, centru economic situat la confluența dintre râul Nipru și Marea Neagră, cu o populație de aproximativ 300.000 de locuitori înainte de război, a fost primul mare oraș care a căzut în mâinile rușilor.

Moscova a instalat administrații-marionetă în zonele ocupate, a introdus moneda sa, a distribuit pașapoarte rusești și a pregătit plebiscitele locale pentru a facilita calea spre anexare. Contraofensiva ucraineană a deraiat însă aceste planuri, iar un lider local din Herson, susținut de Moscova, a declarat că votul trebuie amânat.

Contraatacul a urmat unor lovituri metodice asupra infrastructurii și liniilor de aprovizionare rusești. Trupele ucrainene au folosit lansatoare multiple de rachete HIMARS, furnizate de americani, pentru a lovi cele două poduri de peste Nipru, forțându-i pe militarii ruși din regiunea Herson să se bazeze pe punctele de trecere cu pontoane care, de asemenea, s-au confruntat cu atacuri zilnice.

„Rușilor, continuați să alergați!”

În discursul său video de sâmbătă noaptea, președintele Volodimir Zelenski a declarat că armata ucraineană a recuperat aproximativ 2.000 de kilometri pătrați de teritoriu, de la începutul acestei luni. De asemenea, el a ironizat Moscova în legătură cu retragerea sa, precizând că armata rusă „a demonstrat ceea ce face cel mai bine - își arată spatele”, iar soldații acesteia „au făcut o alegere bună: să fugă”.

„Armata rusă revendică titlul de cea mai rapidă armată din lume! Continuați să alergați!”, a scris pe Twitter, la rândul lui, Andri Iermak, șeful de Stat Major al lui Zelenski.

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat la Kiev că forțele ucrainene au demonstrat că sunt capabile să învingă armata lui Putin cu armele care le-au fost date. „Reiterez: cu cât primim mai multe arme, cu atât mai repede vom învinge și cu atât mai repede se va încheia acest război!”, a spus el.

Moscova încearcă să salveze aparențele

De cealaltă parte, Ministerul rus al Apărării a anunțat, sâmbătă, că își retrage trupele din două zone din estul regiunii ucrainene Harkov, unde, cu câteva zile în urmă, contingentele Kievului au străpuns linia frontului, recucerind zeci de orașe și sate într-un asalt rapid, în care au avansat zeci de kilometri pe zi.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, a precizat că trupele vor fi regrupate din zonele Balaklia și Izium, în estul regiunii Donețk. Potrivit lui Konașenkov, citat de AP, decizia a fost luată „pentru a atinge obiectivele declarate ale operațiunii militare speciale de eliberare a Donbasului”, zonă estică unde se află cele două regiuni separatiste pe care Rusia le-a declarat suverane.

Afirmația despre „regruparea” menită să axeze pe Donețk ofensiva armatei lui Putin este similară cu justificarea oferită de Rusia pentru retragerea forțelor sale din apropierea Kievului, la începutul acestui an, când rușii nu au reușit să cucerească capitala ucraineană.

Igor Girkin, un rus care a fost unul dintre primii lideri ai revoltei separatiste susținute de Moscova în Donețk, în 2014, a ironizat descrierea retragerii ca fiind una strategică. Pe aplicația de mesagerie Telegram, el a numit-o în mod acid „operațiunea strălucită (în mod clar în cadrul planului și chiar înainte de termen) de transferare a orașelor Izium, Balaklia și Kupiansk către partenerii ucraineni respectați”.

 

„Armata ucraineană a profitat de relocarea grosului forțelor rusești în sud și încearcă să dirijeze cursul războiului, excelând în manevre și dând dovadă de o mare ingeniozitate. Câștigurile rapide ale Ucrainei sunt importante, atât pentru preluarea inițiativei, cât și pentru ridicarea moralului trupelor”.

Mikola Sunhurovski, expert militar la „Centrul Razumkov”, think tank cu sediul la Kiev.

 

Ucraina a epuizat metodic armata rusă, slăbind-o și privând-o de posibilitatea de a-și întări în mod constant forțele. Rapiditatea și surpriza au devenit componente cheie ale acțiunii armatei ucrainene în regiunea Harkov”.

Oleh Zhdanov, analist militar ucrainean

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri