N-am întâlnit mulţi oameni cu atâta blândeţe în surâs, cu atâta cumsecădenie în orice gest precum Ion Diaconescu, preşedinte al PNŢCD, preşedinte al Camerei Deputaţilor, şef al Convenţiei Democrate - Cheia. A fost închis 14 ani în puşcăriile politice, trimis la temniţă grea, la carceră cu apa curgând pe pereţi, pentru că se împotrivise bolşevismului adus cu şenilele tancurilor sovietice. I s-au curmat astfel samavolnic cursurile la facultate, i s-a ciopârţit viitorul. “În celula strâmtă, până la înserat stăteam în picioare, patul se lega de perete. Când mă părăsea încrederea, îmi făceam cruce, îmi făceam cruce cu limba în cerul gurii. Dacă ne vedeau paznicii că ne făceam cruce în dreptul pieptului, ne băteau până la sânge”. Îl întreb pe fruntaşul ţărănist dacă i-a tras la răspundere pe securiştii care i-au învineţit destinul. Evită răspunsul, caută într-un sertar de la biroul bătrân şi scoate o foaie îngălbenită de vreme: “Să vedeţi ce am scris în articolul de la gazeta liceului, îi invitam pe tineri să nu ne pierdem patriotismul, să nu ne strivească bocancul rusesc”. Intervine soţia, inginera care l-a aşteptat pe Ion Diaconescu 15 ani şi l-a susţinut cu gândul şi jurământul că vor merge de mână toată viaţa. “Eu puteam acasă să-mi fac cruce fără teamă, doar Dumnezeu mi-l putea ţine sănătos şi tare pe Ion al meu”. În anii comunismului, dacă te duceai la slujba de Paşte în curtea bisericii, dacă spuneai cu glas tare “Doamne ajută” şi te observa vreun activist, puteai să te trezeşti îmbrâncit în carieră spre colţul cu umbră. Mi se destăinuia un valoros chirurg timişorean că, pe răspunderea lui, le-a dat dispoziţie asistentelor să-i lase pe bolnavii încă neanesteziaţi în sala de operaţii să se roage în genunchi la Dumnezeu, să intre cu suflet uşor în marea încercare. Iar chirurgul dorea să rămână singur în faţa chiuvetei de spălare şi dezinfectare a mâinilor, în solitudine ridica o rugă la Cer şi-şi făcea cruce. Abia apoi primea mănuşile chirurgicale şi salva viaţa celui în moment de restrişte. Să nu uităm una dintre marile cuceriri după decembrie 1989, la învestirea Guvernului, miniştrii jură credinţă Poporului şi Ţării cu mâna pe Biblie şi apoi îşi fac o cruce liberă.