Jurnalul.ro Cultură Film Sacha Baron Cohen, Channing Tatum și Robert Downey Jr., în aprilie la Warner TV

Sacha Baron Cohen, Channing Tatum și Robert Downey Jr., în aprilie la Warner TV

de Magdalena Popa Buluc    |   

Sacha Baron Cohen, Channing Tatum și Robert Downey Jr. sunt protagoniștii unor comedii inspirate de întâmplări reale și cu aer documentar ce vor fi difuzate de Warner TV în luna aprilie.

Documentarul parodic „Brüno” (2009), regizat de Larry Charles, îl are în centru pe Sacha Baron Cohen, care este producător și co-scenarist. El interpretează rolul jurnalistului de modă austriac Brüno, care încearcă să găsească celebritatea în America.

Acesta este al treilea film bazat pe unul dintre personajele lui Cohen din „Da Ali G Show”, după „Ali G Indahouse” și „Borat”. Din distribuție fac parte Gustaf Hammarsten, Clifford Bañagale și Josh Meyers. Lungmetrajul va fi difuzat de Warner TV pe 2 aprilie, de la ora 21:00.

 

Pe 5 aprilie, de la ora 20:15, va putea fi urmărit filmul „Mike meseriașu'/ Magic Mike” (2012), regizat de Steven Soderbergh și bazat într-o oarecare măsură pe povestea de viață a dansatorului și actorului Channing Tatum, care, la vârsta de 18 ani, era stripper în Florida.

Din distribuție fac parte, între alții, Alex Pettyfer, Matt Bomer, Joe Manganiello, Matthew McConaughey și Olivia Munn.

Acțiunea se petrece în jurul lui Adam, care, la vârsta de 19 ani, intră în lumea striptease-ului masculin, ghidat de Mike Lane, care are o experiență de mai mulți ani.

Lungmetrajul a avut o continuare, lansată în 2015, iar Warner Bros. pregătește al treilea film din serie, „Magic Mike’s Last Dance”.

 

Comedia biografică „Chaplin” (1992), cu o distribuție din care fac parte Robert Downey Jr, Geraldine Chaplin, Paul Rhys, Anthony Hopkins, Marisa Tomei, Kevin Kline și Diane Lane, este programat pe 17 aprilie, de la ora 19:05.

            Charlie Chaplin discută autobiografia cu editorul său, rememorând călătoria de la copilăria petrecută în sărăcie la succesul mondial după ce a inventat personajul Micul vagabond.

            Filmul este regizat de Richard Attenborough și a primit trei nominalizări la premiile Oscar, inclusiv pentru cel mai bun actor în rol principal, Robert Downey Jr.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri