Potrivit unui comunicat al Ministerului Sportului, proiectul are ca obiectiv renovarea energetică a Sălii Polivalente din București, iar valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 12.091.607 euro.
Intervențiile propuse pentru clădire conduc la o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire de cel puțin 50% și la o reducere a consumului de energie primară și a emisiilor de CO2 de peste 60%.
„Necesitatea investiției are la bază faptul că Sala Polivalentă, proiectată special ca sală de sport pentru competiții (cu tribune pentru spectatori), a fost ridicată în 1974. Se utilizează în prezent atât pentru evenimente sportive, cât și pentru evenimente culturale, având capacitatea nominală de peste 5000 de locuri în tribune”, arată ministerul.
Conform acestuia, unele structuri ale sălii, realizate într-o manieră corectă în epoca în care a fost construită, sunt subdimensionate în raport cu standardele și necesitățile actuale, fapt care generează costuri foarte mari și ineficiență în exploatare.
Investiția va cuprinde, printre altele, reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, reabilitarea sistemului de încălzire și de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie, lucrări de modernizare a sistemelor de climatizare și a instalațiilor de iluminat.
De asemenea, se vor executa lucrări pentru echiparea cu 10 stații de încărcare pentru mașini electrice, precum și lucrări conexe pentru respectarea altor cerințe fundamentale privind calitatea în construcții.
(sursa: Mediafax)