Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Vești bune pe piața muncii. Salarii atractive pentru un job care nu necesită diplomă de bacalaureat

Vești bune pe piața muncii. Salarii atractive pentru un job care nu necesită diplomă de bacalaureat

de Redacția Jurnalul    |   

Anunțurile de angajări vizează și persoanele aflate la început de drum, care nu au experiență pe piața muncii. Mai mult, nu este nevoie nici de diplomă de bacalaureat. Salariile pot ajunge și la 1.500 de euro pe lună.

Companiile aeriene vor să angajeze însoțitori de zbor, după ce în timpul pandemiei au trebuie să concedieze o mare parte dintre salariați. 

Candidații trebuie să aibă vârste de peste 18 ani, să fi absolvit liceul și să-și achite cursurile de pregătire, care sunt însă destul de mari, între 1.500 și 2.600 de euro. Acestea au o durată de 3-7 săptămâni iar la finalizarea lor trebuie susținut un examen. Cu noua diplomă pot să aplice pentru postul de însoțitor de zbor. 

”Nevoia este foarte mare. Noi avem un parteneriat cu un operator aerian şi cursanții școlii noastre au prioritate la angajare. Suntem norocoși că am prins parteneriatul ăsta dar în general ei depun CV-ul când aud de anumite posturi disponibile”, spune Iulia Iova, trainer, pentru Observator.tv.

Salariile sunt atrăgătoare, cei mai buni însoțitori de zbor putând să câștige până la 3.000 de euro lunar iar veniturile diferă în funcție de compania aeriană. În România aceștia au salarii între câteva sute de euro și 1.500 de euro, în funcție de operator. La aceste sume se adaugă orele de zbor realizate și diurna. 

”Cei tineri, până în 25 de ani, care nu au încă obligații, familii, responsabilități se pot axa spre o companie charter și au posibilitatea să viziteze întreaga lume”, explică trainerul.  

 

 

Subiecte în articol: angajari
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri