În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 17 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.
Câte două misiuni au avut salvamontiștii din Brașov și din Zărnești. Intervenții pe munte au avut și echipele Salvamont din Petroșani, Vatra Dornei, Gorj, Borșa, Sinaia, Săcele, Argeș, Neamț, Harghita, Bacău și Suceava.
În timpul acestor intervenții au fost salvate 23 persoane. Opt dintre acestea au fost predate echipajelor de la Ambulanță sau SMURD pentru a fi transportate la spital. De asemenea, salvamontiștii au recuperat de pe munte două cadavre.
În plus, Salvamont a primit 28 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană
(sursa: Mediafax)