Jurnalul.ro Tech Gadget Samsung trebuie să îşi retragă de pe piaţă 9 modele de smartphone-uri

Samsung trebuie să îşi retragă de pe piaţă 9 modele de smartphone-uri

Samsung a primit interdicţia de a mai comercializa nu mai puţin de 9 modele de telefoane din portofoliu pe piaţa din America. Apple a reuşit, după o luptă care a durat 4 ani, să câştige procesul înaintat gigantului sud-coreean, cu privire la încălcarea unei serii de brevete deţinute de companie.
Aceste dispozitive au fost lansate în urmă cu mai mult de 4 ani şi au stat la mijlocul unei dispute de lungă durată cu Samsung în ceea ce priveşte funcţiile de deblocare, autocorrect şi nu numai.
 
Ordinul curţii spune că Samsung trebuie să îşi retragă de la vânzare, de pe piaţa din America, 9 dispozitive mobile – chiar dacă este posibil ca acestea nici să nu mai fie disponibile la vânzare pe rafturile din magazine.
 
Victoria nu se aplică şi pentru dispozitivele moderne Samsung, dar poate reprezenta un precedent pentru alte situaţii de acest gen, care ar putea să se desfăşoare în viitor.
 
Totuşi, victoria este una simbolică pentru Apple, care a luptat ani la rând cu ceea ce a făcut Jony Ive, directorul de design Apple, etichetat anterior drept „un hoţ leneş”.
 
Vezi lista telefoanelor scoase la vânzare de judecător. 

Subiecte în articol: samsung
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri