Jurnalul.ro Ştiri Externe Şapte persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident pe autrostrada M5 din Ungaria

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident pe autrostrada M5 din Ungaria

Şapte persoane aflate în două autoturisme şi-au pierdut viaţa, luni dimineaţă, când un camion a intrat pe contrasens pe o autostradă aglomerată din Ungaria, a anunţat poliţia, potrivit unui comunicat, relatează MIA şi MTI.

Nu se cunoaşte deocamdată motivul pentru care şoferul camionului a pierdut controlul. Cele două maşini au luat foc şi persoanele care şi-au pierdut viaţa nu au fost neidentificate.

Accidentul s-a produs pe autostrada M5, la 145 de kilometri sud de Budapesta. Autostrada este principala rută de trafic rutier între Ungaria, Serbia şi Ucraina.

Poliţia a închis traficul pe autostradă pe întreaga durată a anchetei şi a degajării carosabilului, iar blocajul rutier ar putea încă dura câteva ore bune, a declarat Szilvia Szabó, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie din judeţul Csongrád, pentru agenţia ungară de presă MTI.

Szilvia Szabó a relatat că accidentul s-a produs în jurul orei 2:30, la kilometrul 146 al autostrăzii, în apropierea localităţii Kistelek. Un camion care se îndrepta către Budapesta a rupt parapetul care delimita sensurile de mers şi a intrat în coliziune cu două autoturisme care circulau pe celălalt sens. Cele două maşini au luat foc, iar cei şapte pasageri ai acestora au murit pe loc. Şoferul camionului nu a fost rănit.

Cei care călătoresc spre Nădlac pot părăsi autostrada la Kistelek şi pot reveni, apoi, prin nodul de la Balástya, notează MTI.

AGERPRES

Subiecte în articol: accident de circulatie Ungaria
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri