Jurnalul.ro Ştiri Justitie Şapte poliţişti de frontieră sunt cercetaţi pentru luare de mită

Şapte poliţişti de frontieră sunt cercetaţi pentru luare de mită

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au efectuat, miercuri, o percheziţie în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu - Rutier, într-un dosar în care şapte poliţişti de frontieră sunt cercetaţi pentru luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DGA transmis AGERPRES, descinderea a avut loc cu sprijinul Serviciului Anchete - Structura Centrală şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Giurgiu, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi cu autorizarea Tribunalului Giurgiu.

"Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în perioada ianuarie-mai 2019, agenţii de poliţie de frontieră au săvârşit infracţiuni de luare de mită, care au constat în pretinderea şi primirea unor sume de bani de la conducătorii auto ai autovehiculelor ce au tranzitat frontiera, pe sensul de intrare în România, în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unor atribuţii de serviciu în referire la efectuarea controlului de frontieră asupra persoanelor şi/sau bagajelor (marfa din autovehicule)", se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, în unele situaţii poliţiştii au pretins şi primit sume de bani, pentru a nu constata contravenţii sau infracţiuni la regimul de frontieră săvârşite de către conducătorii auto.

Ofiţerii DGA au pus în executare şapte mandate de aducere pentru tot atâţia agenţi de poliţie care au calitatea procesuală de suspect, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie.

"Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Giurgiu, unde la acest moment se derulează aducerea la cunoştinţă a calităţii procesuale şi a acuzaţiilor, în conformitate cu art. 307 Cod de procedură penală, precum şi activităţile procedurale necesare în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele şi a identificării tuturor participanţilor la săvârşirea infracţiunilor", se mai menţionează în comunicat. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri