Emilia Perez, o producție inedită regizată de Jacques Audiard, cu Selena Gomez, Zoe Saldana, Karla Sofía Gascón și Adriana Paz, îmbină elemente de thriller cu musical pentru a spune povestea unui lider de cartel mexican, Manitas. El decide să își schimbe sexul pentru a scăpa de viața periculoasă din sânul mafiei și a deveni femeia care a visat mereu să fie. Cu un scenariu scris de Audiard și colaboratorul său constant, Thomas Bidegain, Emilia Perez vorbește nu doar despre transformarea fizică, cât și despre implicațiile emoționale și sociale ale acesteia, în timp ce oferă o experiență cinematografică îndrăzneață și impresionantă.
Filmul a adus Premiul pentru interpretare feminină celor patru actrițe - Selena Gomez, Zoe Saldana, Karla Sofía Gascón, Adriana Paz - și este și câștigătorul Premiului Juriului.
The Substance, regizat de Coralie Fargeat, câștigătoarea Premiului pentru scenariu, este un body horror cu Demi Moore în rolul principal, interpretând-o pe Elizabeth Sparkle, o actriță aflată în declin, care apelează la o substanță revoluționară capabilă să-i regenereze celulele și să-i redea tinerețea. Margaret Qualley joacă rolul lui Sue, o versiune mai tânără și mai vibrantă a lui Elizabeth, creată de substanță, ceea ce duce la existența duală a celor două femei, alternând săptămânal. Filmul abordează teme precum îmbătrânirea, imaginea de sine și obsesia pentru tinerețe și frumusețe din industria divertismentului. Criticii au lăudat performanța lui Demi Moore, subliniind modul în care filmul utilizează experiențele ei reale cu ageismul din Hollywood pentru a îmbogăți povestea.
Megalopolis, filmul lui Francis Ford Coppola, cu Adam Driver, Giancarlo Esposito, Shia LaBeouf, Audrey Plaza, Nathalie Emmanuel și John Voight, este un lungmetraj SF de proporții gigantice, în care autorul a investit 120 de milioane de dolari din propriul buzunar pentru producție, iar director de imagine este românul Mihai Mălaimare Jr. Proiectul ambițios al lui Coppola, la care a început filmările în 2001, oprite ca urmare a atacului din 11 septembrie și reluate 20 de ani mai târziu, are acțiunea setată într-o lume distopică, intitutală New Rome, aflată pe punctul de a se prăbuși. Despre mesajul filmului său, regizorul a declarat la finalul premierei de la Cannes: „Cel mai frumos cuvânt pe care îl avem în orice limbă este esperanza. Speranță. Și dedic filmul acestui lucru. Speranței. Și copiilor. Faceți o lume pentru copii.”
Parthenope, filmul lui Paolo Sorrentino, este un omagiu adus orașului natal al regizorului, Napoli, și prezintă povestea unei tinere femei, Parthenope, de la nașterea ei, în 1950, până la maturitate, surprinzându-i transformările personale și profesionale. Frumusețea, dorința și identitatea sunt câteva dintre temele abordate de Sorrentino, folosind cadre cinematografice superbe ale orașului Napoli și ale insulei Capri, precum și o coloană sonoră semnată de Lele Marchitelli, cu care a colaborat și pentru La grande bellezza sau miniseriile The New Pope și The Young Pope.
Marcello Mio, scris și regizat de Christophe Honoré, îmbină comedia și introspecția, plimbând publicul prin viața și identitatea actriței Chiara Mastroianni, fiica legendelor cinematografice Catherine Deneuve și Marcello Mastroianni, într-o poveste meta și plină de umor. Chiara Mastroianni joacă o versiune a sa care, în încercarea de a se reconecta cu moștenirea tatălui ei, începe să se îmbrace și să se comporte ca Marcello Mastroianni. Această alegere provoacă reacții diverse din partea celor din jur, inclusiv din partea mamei sale, interpretată de Catherine Deneuve. Filmul a fost lăudat pentru modul în care tratează teme precum moștenirea familială, rolurile de gen și complexitatea relațiilor mamă-fiică și este considerat un tribut tandru și amuzant adus cinematografiei și actorilor.
Everybody Loves Touda, regizat de cineastul franco-marocan Nabil Ayouch, urmărește povestea lui Touda, interpretată de Nisrin Erradi, o femeie dintr-un sat mic din Munții Atlas, care visează să devină Sheikha, o interpretă tradițională marocană. Pentru a-și îndeplini visul și pentru a oferi o viață mai bună fiului ei de 9 ani, Yassine, care este surdo-mut, Touda se mută la Casablanca. Filmul explorează temele patriarhatului și sexismului, evidențiind dificultățile pe care le întâmpină Touda într-o societate dominată de bărbați. Performanța electrizantă a lui Nisrin Erradi adaugă energie fiecărei scene în care cântă, oferind filmului o notă de vitalitate și autenticitate.