În pofida avertismentelor repetate ale șefilor serviciilor de securitate, care au atras atenția asupra faptului că teroriștii pătrund în Germania camuflați în imigranți, cancelarul german, Angela Merkel, pare hotărâtă să ignore criticile crescânde ale opiniei publice față de politica ușilor deschise promovată de ea în privința refugiaților. Tot mai mulți nemți își pierd încrederea în deciziile cancelarului.
Cu doar două săptămâni înaintea alegerilor locale, Angela Merkel declară că nu vede nicio legătură între valul de imigranți care a inundat Germania și intensificarea activităților jihadiste pe teritoriul țării. Deși Germania se află în stare de alertă ridicată de la atacurile teroriste de luna trecută, comise de solicitanți de azil și revendicate de rețeaua Stat Islamic (SI), Merkel respinge ferm criticile generale potrivit cărora sosirea a 1,1 milioane de imigranți, anul trecut, le-a adus nemților mii de militanți radicali, pregătiți să facă atentate sau să îndeplinească ordinele SI. “Terorismul practicat de organizația Stat Islamic nu este un fenomen care a sosit odată cu refugiații; acesta era deja prezent”, a spus Angela Merkel, miercuri seară, în timpul unui eveniment de campanie organizat în landul său natal, Mecklenburg-Vorpommern, unde vor avea loc alegeri, pe 4 septembrie. Afirmația cancelarului, a cărei popularitate este în scădere pe fondul creșterii îngrijorării generale față de perspectiva declanșării unor noi atentate, contrazice flagrant avertismentele serviciului german de informații interne (BfV). Cu doar câteva zile în urmă, BfV anunțase că recrutorii jihadiști, sosiți cu valul de imigranți, duc o campanie intensă și agresivă de radicalizare a tinerilor imigranți, pe care încearcă să-i atragă de partea SI pentru a lansa lovituri teroriste în Europa sau pentru a lupta alături de rețeaua extremistă contra trupelor din coaliția internațională. Serviciile antiteroriste au precizat că au informații precise despre 340 de cazuri în care militanții jihadiști au încercat să-i recruteze pe refugiați, însă, fără îndoială, numărul acestora este mult mai mare în realitate. În același timp, BfV a dat publicității date care arată că numărul simpatizanților SI care părăsesc Germania pentru a lupta alături de gruparea teroristă în Orientul Mijlociu a crescut în acest an. Până pe 20 iulie, 840 de bărbați și femei au plecat din Germania, în Siria și Irak, pentru a lupta de partea teroriștilor.
Nu mai cred în toleranță
Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, antimigrație) și tot mai mulți membri ai blocului conservator, al cancelarului german, susțin că politica granițelor deschise, promovată de Merkel, a creat o serioasă problemă de securitate națională. Lideri ai formațiunilor de extremă dreapta din Germania, dar și aliați politici ai cancelarului declară, la unison, că Merkel și susținătorii ei sunt responsabili pentru situația incendiară din țară, pentru că politica lor tolerantă a adus în Germania prea mulți musulmani “needucați” și “radicali”.
“Evenimentele îngrozitoare din Würzburg, München și Ansbach sunt un atac la adresa securității și libertății noastre. Din nefericire, terorismul islamist a sosit și aici, în Bavaria.” Joachim Herrmann, ministru de Interne al Bavariei