Eficiența în sectorul vegetal din agricultură - exprimată în cantitățile de produse obținute la hectar - a scăzut, în 2019 față de 2018, la aproape toate culturile din România, reiese din datele comunicate ieri de Institutul Național de Statistică (INS), prelucrate de Jurnalul. În mai multe cazuri, suprafețele cultivate au crescut ori au stagnat, dar producțiile obținute au scăzut. Iată câteva exemple:
- la cereale pentru boabe, suprafața cultivată a crescut cu 174.000 de hectare, dar producția a scăzut cu 2,04 milioane de tone, iar productivitatea medie a scăzut de la 6 la 5,4 tone/hectar;
- la porumb, suprafața cultivată a crescut cu 159.000 de hectare, dar producția a scăzut cu 1,7 milioane de tone, iar productivitatea medie a scăzut de la 7,6 la 6,5 tone/hectar;
- la plantele uleioase, suprafața cultivată a crescut cu 62.000 de hectare, dar producția a scăzut cu 464.000 de tone, iar productivitatea medie a scăzut de la 2,8 la 2,4 tone/hectar;
- la cartofi, suprafața cultivată a crescut cu 1.000 de hectare, dar producția a scăzut cu 308.000 de tone, iar productivitatea medie a scăzut de la 17,8 la 15,9 tone/hectar;
- la viile pe rod, suprafața cultivată a crescut cu 1.000 de hectare, dar producția de struguri a scăzut cu 172.000 de tone, iar productivitatea medie a scăzut de la 6,4 la 5,4 tone/hectar.
Campioni doar la producție
În raport cu țările UE, România ocupă primele locuri în top - la producție, nu la productivitate. La porumb și floarea-soarelui, România s-a situat pe primul loc, iar la grâu și cartofi ocupăm locul al patrulea, a mai comunicat INS.
În 2019, suprafaţa cultivată a crescut la cereale, plante uleioase și cartofi și a scăzut la legume, iar producţia a crescut la leguminoase și a scăzut la cereale, plante uleioase, cartofi și legume.