Jurnalul.ro Ştiri Locale Scandal într-o biserică din Botoșani. Un preot a fost suspendat din funcție

Scandal într-o biserică din Botoșani. Un preot a fost suspendat din funcție

Un preot din judeţul Botoşani a fost suspendat din funcţie, începând de vineri, ca urmare faptului că a refuzat să îl mai pomenească în biserică, la slujbe, pe mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan. 

Preotul Ioan Ungureanu de la biserica de lemn din localitatea Schit Orăşeni, comuna Cristeşti, a fost chemat în judecată în faţa Consistoriului eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor. El a fost acuzat de: schismă, neascultarea faţă de feţele bisericeşti, de contrazicerea publică a poziţiei bisericii, de insultă, calomnie, defăimare şi clevetirea în public, dar şi de instigare la atitudini şi fapte negative şi de săvârşirea Sfintelor Taine cu nerespectarea prevederilor tipiconale. 

"Constatând că părintele se face vinovat de mai multe abateri, pe 14 martie i s-a trimis o sancţiune de avertisment şi dojană arhierească în care i se pune în vedere să intre în rânduială faţă de biserică şi slujirea preoţească să fie conformă cu canoanele şi cu rânduiala bisericii. Părintele a ignorat. (...) I-am adus astăzi la cunoştinţă dispoziţia Înalt Prea Sfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, dispoziţie dată în conformitate cu prevederile statutare ale Bisericii Ortodoxe Române şi ale Regulamentului de Disciplină, lista cu învinuirile care au fost constatate la nivelul Protopopiatului', a declarat vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Marian Timofte. 

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei i-au adus la cunoştinţă preotului că "este oprit de la săvârşirea tuturor lucrărilor sfinte" şi că "este suspendat din funcţia de paroh". 

De asemenea, autorităţile bisericeşti i-au cerut, vineri, preotului să predea cheile de la biserica în care slujeşte, lăcaşul fiind inclus pe lista monumentelor istorice. 

Măsura l-a nemulţumit pe preotul Ioan Ungureanu, dar şi pe o parte dintre enoriaşi, care s-au solidarizat cu acesta. 

Preotul, aflat în divergenţe cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, susţine că decizia sa de a nu-l pomeni pe mitropolit la slujbele sale survine ca urmare a faptului că înaltul prelat a semnat, anul trecut, documentele Sinodului de la Creta. 

"Nu îl pomenim din cauza faptului că a avut un derapaj de la gândirea bisericii, prin semnarea unor documente eretice, ecumeniste. Asta este toată treaba. Noi am arătat unde e problema. Suntem mai mulţi părinţi de mănăstiri, preoţi de mir, care am iniţiat acest demers şi l-am rugat pe părintele mitropolit să se gândească bine înainte de a semna, de a încerca oficial să ne oblige să acceptăm ecumenismului. Noi respectăm celelalte religii şi culte, dar nu putem să ne amestecăm cu ele. Nu pot să fac o cununie între o fată ortodoxă din satul meu şi un musulman, doar aşa că dă mitropolitul dispensă", a afirmat preotul Ungureanu. 

Localnicii din Schit Orăşeni nu le-au permis reprezentanţilor Mitropoliei să intre în biserică. 

"Credincioşii de aici din parohie sunt total dezinformaţi. Părintele îi intoxică şi otrăveşte mintea propriilor enoriaşi, având atitudini foarte radicale. A condiţionat acordarea Sfintei Împărtăşanii doar dacă îşi aruncă cardul de sănătate pe foc. Un comportament abuziv în exercitarea atribuţiilor preoţeşti", a precizat Marian Timofte, vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care susţine că acest caz este unic la nivelul întregii Mitropolii. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri