Fluxul de emigranți care au năpădit spre Austria evident că nu prea are habar de efuziunile muzicale ale Europei, milioanele de fugari acordându-și auzul la bubuiturile de tun și educându-și simțurile spre detectarea grănicerilor și a câinilor vânători de oameni. Marea afacere a traficului de emigranți care vor să iasă din Turcia are un suport transfrontalier, pentru că altfel nu s-ar fi putut dezvolta până la dimensiunea gigantică din acești ultimi ani. Cauza principală a migrației, pe care o ocolim din dezbatere, este șirul de conflicte care nu se mai termină. Războiul din Irak, extins apoi spre Siria, conflictul din Afganistan încheiat cu predarea țării talibanilor, presiunea de decenii asupra palestinienilor și kurzilor alimentează masiv acest flux migrator, care are Turcia ca o primă etapă a fugii disperate din calea morții. Filiera balcanică este supapa pe care Turcia o deschide pentru a mai elibera din presiunea internă creată de această mare suferință umană, dar și ca factor de avertizare spre Europa pentru soluționarea unor doleanțe proprii. Ca să ajungă în visatul El Dorado - oaza de stabilitate din centrul Europei - ei trebuie să facă o escală în neprietenosul spațiu al Balcanilor, unde dau o primă luptă cu grănicerii din Bulgaria și Grecia. Foarte puțini se încumetă să treacă agitata Mare Neagră spre România, alegând ca poartă de intrare spre Europa debarcarea pe una din multele insule grecești sau forțarea frontierei terestre turco-bulgare. Ruta Balcanică are ca țintă Austria, după ce trece prin Serbia și Ungaria. România are deci un rol minor în „alimentarea” cu emigranți neînregistrați care fac cereri de azil în Austria, deci opoziția autorităților de la Viena la intrarea noastră în Schengen este total nefondată. De aici pleacă furia generală față de Austria și cererile de „pedepsire” administrativă sau curentul de boicot al afacerilor austriece în România. Pe acest fond se dezvoltă și curentul antieuropean, care mizează pe frustrarea populației care nu-și găsește explicații pentru sărăcie, prețuri mari și împliniri personale. Împletite cu tenebrele războiului hibrid care țintește spre slăbirea UE, Austria este ușor să fie plasată ca un aliat subteran al Moscovei în conflictul cu Ucraina.
Una din tezele cere prinde cheag în analiza insuccesului României în „Acțiunea Schengen” este că s-ar forma o antantă Sofia-Viena cu scopul de izolare a Bucureștiului, considerat prea atlantist și proamerican. Vizita cancelarului austriac la frontiera sensibilă a Bulgariei cu Turcia, ca și invitarea președintelui Bulgariei la concertul de Anul Nou de la Viena au alimentat ideea că se încearcă o șuntare a României, lăsată singură să-și rezolve problema Schengen. Asta ne-ar lipsi acum, să ne dușmănim cu Bulgaria, pentru că ei s-ar „încuscri” cu austriecii!
Austria face un joc de glezne pentru că motivul blocării extinderii spațiului de liberă circulație, aplicat Bulgariei și României nu a fost valabil și în cazul Croației, „donatoare” la greu de migranți clandestini. Dar motivele istorice, cu reflexe imperiale, au poziționat Croația din nou ca ieșire la mare pentru Austria, dar și furnizor principal de gaz natural lichefiat, preluat prin terminalul din insula Krk. Pe această magistrală gazieră, Austria poate păstra poziția de hub energetic pentru Europa Centrală și fără aportul iluzoriu pe traseul BRUA al zăcămintelor neexploatate din Marea Neagră.
Cancelarul Nehammer, după survolarea zonei de frontieră Elhovo, a dat o declarație care cimentează pentru o lungă perioadă un NIET, sau, pe limba teutonă un HALT al Austriei la admiterea Bulgariei și implicit a României în Schengen. A spus că până ce bulgarii nu vor termina de ridicat gardul de câteva sute de kilometri care să întărească frontiera cu Turcia, nu se va schimba poziția intransigentă a Vienei, care consideră acum că „protecția frontierei bulgaro-turce este, de fapt, și protecția graniței Austriei”. Efortul comun european înseamnă în acest caz alocarea de două miliarde de euro solicitate de Bulgaria pentru achiziția de echipamente tehnice, elicoptere, vehicule de teren, îmbunătățirea infrastructurii din zona de frontieră. Deci un program similar cu „FRONTIERA” făcut de România în urmă cu 15-20 de ani, care a alimentat cu mulți bani concernul EADS, dar și dosarele fâsâite de Kovesi la DNA.
Cu gard, sau fără gard, Austria pune pe butuci întregul sistem de reguli din Schengen, care nu mai funcționează. Cancelarul austriac a declarat că „Sistemul Schengen este într-o criză majoră. Dacă ar funcționa, ar trebui să însemne că nu ar mai trebui să existe control la frontieră în interiorul acestui spațiu. Dar realitatea este alta. Din 2015, Germania a reintrodus controlul la frontierele sale cu Austria și Republica Cehă. Republica Cehă a introdus pentru prima dată în istoria sa controlul la granițele cu Slovacia. Austria controlează granița cu Slovacia, Ungaria și Slovenia cu personal de poliție și armată. Aceasta conturează de facto această mare problemă pe care o putem rezolva doar împreună”.
Nehammer aruncă astfel problema neadmiterii României și Bulgariei într-o zonă a răspunderii colective a tuturor statelor UE care formează zona Schengen, devenită un spațiu fragmentat, care anulează cadrul general cu legislații naționale restrictive protecționiste. Următorul pas al Austriei ar fi să explice Bulgariei și României că doresc să intre de fapt într-un hățiș de contradicții, un fel de „ospiciu Schengen”, în care fiecare are valsul lui, departe de armonia Dunării Albastre. Într-o nouă încercare de a intra în mult râvnitul Schengen, care, iată, în descrierea cancelarului Austriei pare o capcană cu multe riscuri la fiecare frontieră, un labirint al zidurilor într-un spațiu fals considerat al liberei circulație, cred că ar trebui trimise cancelariilor europene apelul lui Eminescu la Țepeș Vodă:
„Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni”.