Jurnalul.ro Ştiri Social Schimbare la cărțile de identitate. Datele erau valabile în urmă cu peste 30 de ani

Schimbare la cărțile de identitate. Datele erau valabile în urmă cu peste 30 de ani

de Redacția Jurnalul    |   

Cărțile de identitate s-ar putea schimba din nou pentru introducerea unui element nou.

Vor fi reintroduse date care existau și înainte de Revoluția din 1989.

Atât actele de identitate clasice, cât și cele electronice, vor conține grupa sanguină și RH-ul posesorului, potrivit unei modificări adoptate de Senatul României.

Și asta în condițiile în care tehnologia a avansat suficient înccât să fie detectate în doar câteva secunde, în cazul producerii unui accident și a efectuării unei transfuzii urgente de sânge!

Astfel că emiterea unor noi buletine doar din acest motiv necesită costuri considerabile și inutile.  

În prezent, cărțile de identitate conțin numele și prenumele posesorului, sexul, domiciliul, iar în cazul minorilor, și numele tatălui. 

Dacă proiectul de lege va fi adoptat și în Camera Deputaților, se va reveni la o măsură care a fost în vigoare în urmă cu peste trei decenii.

Grupa sanguină

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri