Jurnalul.ro Ştiri Vremea Schimbare radicală a vremii: Primăvară timpurie cu temperaturi neobișnuite

Schimbare radicală a vremii: Primăvară timpurie cu temperaturi neobișnuite

de Redacția Jurnalul    |   

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, anunță o schimbare bruscă a vremii în România. Începând din această săptămână, temperaturile vor crește semnificativ, ajungând chiar la 19-20°C, în special în sudul țării și în Capitală.

„Înțelegem că vine primăvara și temperaturile vor fi mai specifice pentru luna aprilie, un mijloc de primăvară, deoarece începând din a doua parte a acestei săptămâni, temperaturile vor ajunge chiar la 19-20 de grade, în special în capitală și în jumătatea sudică a țării. De mâine ne așteptăm la valori de 14-15 grade în partea de sud-vest a țării, însă vom mai avea o noapte rece, cu valori de aproape -9 grade. După aceea, temperaturile vor crește treptat, ajungând la 19-20 de grade, iar spre sfârșitul săptămânii chiar peste 20 de grade. [...] O primăvară cu temperaturi cel puțin până la jumătatea lunii martie, se va caracteriza prin temperaturi peste medie", a declarat directoarea ANM, Elena Mateescu, pentru Stiri pe Surse.

Precipitații insuficiente și risc de secetă

Pe lângă încălzirea vremii, meteorologii avertizează asupra unui fenomen îngrijorător: lipsa precipitațiilor. Aceasta ar putea genera probleme în agricultură și ar putea duce la primele semne de secetă încă din luna martie.

„În ceea ce privește precipitațiile, nu vor fi importante. De mâine, vremea se va schimba radical, atât din punct de vedere al cerului înnorat, cât și al ameliorării precipitațiilor. Din păcate, la noi nu vor fi precipitații semnificative. Începând de miercuri, poate mâine local și izolat în partea de nord-est sau la munte se vor înregistra unele ploi, dar săptămâna viitoare nu ne așteptăm la precipitații semnificative. Abia după săptămâna următoare ar putea să avem unele precipitații, dar nu cantități foarte mari. [...] Încheiem lunile ianuarie și februarie cu cantități foarte mici de precipitații. În ianuarie am avut doar 45% din cantitatea normală de precipitații, iar în februarie doar 30%. Va fi nevoie de ploi pentru a asigura aprovizionarea satisfăcătoare cu apă, deoarece în mare parte din țară ne confruntăm cu o aprovizionare deficitară. Indiferent de forma precipitațiilor, este posibil ca la finalul primei luni de primăvară să apară primele zone secetoase", a avertizat directorul ANM.

Lipsa apei poate afecta culturile agricole și ar putea avea un impact economic semnificativ, mai ales în contextul internațional actual. Specialiștii subliniază importanța unor precipitații consistente în lunile următoare pentru a evita o criză agricolă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri